Fostul şef de serviciu în Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Constantin Bolboşanu, a fost trimis în judecată

Fostul şef de serviciu în Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Constantin Bolboşanu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită. După cum ne-a transmis redactorul nostru, Mădălina Verman, el este acuzat că, în 2007, a primit printr-un intermediar, de la un om de afaceri, 80 de mii de lei, pentru a-i asigura acestuia protecţie din partea organelor de cercetare penală şi pentru a se dispune soluţii favorabile în dosarele în care era cercetat. Potrivit procurorilor, Constantin Bolboşanu a pretins şi a beneficiat şi de unele lucrări de construire şi finisare a unui imobil, în valoare de circa 30 de mii de euro – cheltuieli suportate de respectivul om de afaceri.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iulie)