Peste 4.500 de refugiaţi şi imigranţi, salvaţi în Marea Mediterană, într-o singură zi

Aproximativ 4.500 de refugiaţi şi imigranţi au fost salvaţi din Marea Mediterană, în decursul unei singure zile, au anunţat echipele de salvare italiene, în contextul în care criza imigranţilor din Europa continuă să escaladeze. Pe contul său de Twitter, Paza de coastă a Italiei a descris operaţiunile multiple de salvare a imigranţilor din bărci de lemn, în timpul zilei de 5 iulie, oamenii continuând să îşi rişte vieţile, pentru a ajunge în Europa. Potrivit agenţiei de ştiri italiene ANSA, refugiaţii au fost salvaţi în Strâmtoarea Siciliei, între Libia şi Italia, în 35 de operaţiuni separate. Peste 220.000 de imigranţi au traversat Marea Mediterană de la începutul anului şi până acum, 67.538 dintre aceştia îndreptându-se către Italia, conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM). În contrast, OIM afirmă că numai 8.049 imigranţi au venit în Europa pe cale terestră, în aceeaşi perioadă. Din ianuarie 2016, 2.920 de oameni au murit, în timpul călătoriei pe mare, cu cel puţin o mie mai mulţi decât în aceeaşi perioadă din 2015.

http://edition.cnn.com/ – 6 iulie