A fost numit noul ambasador al României la Budapesta

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de numire a lui Marius Gabriel Lazurca în postul de ambasador al României la Budapesta. Diplomatul de carier originar din Timişoara îl va înlocui pe Alexandru Victor Micula, care a fost numit în aprilie în funcţia de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. În primii ani de după schimbarea de regim, Marius Gabriel Lazurca a absolvit în paralel Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea Sorbonne, specializarea filologie, iar ulterior a obţinut masteratul şi doctoratul la Sorbonne, în specializarea istorie-antropologie.

Marius Gabriel Lazurca şi-a început cariera diplomatică în 2006, ca ambasador al României pe lângă Ordinul Cavalerilor de Malta. În perioada 2010 – 2016, Marius Gabriel Lazurca a fost ambasadorul României în Republica Moldova, iar anterior a fost ambasdorul României la Vatican. În Monitorul Oficial al Ungariei a apărut pe 22 iunie decretul preşedintelui Ungariei, în care János Áder „îşi exprimă acceptul cu privire la numirea noului ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Ungaria”.

www.nol.hu – 7 iulie