Ministrul român de externe, Lazăr Comănescu, este de părere că deciziile luate la summitul NATO de la Varşovia „conţin o semnificativă contribuţie românească”

Pentru delegaţia României participarea la summitul NATO de la Varşovia a fost un real succes. Pentru prima dată, spune ministrul de externe, România a jucat un rol cu adevărat important în luarea deciziilor pentru întreg grupul celor 28 de state aliate. Sanda Nicola, trimisul nostru special Digi24 la summitul de la Varşovia, a pătruns în culisele acestei reuniuni şi a aflat cum a fost percepută prestaţia României atât din perspectiva naţională, dar şi din punctul de vedere al Alianţei.

Reporter: Summitul NATO de la Varşovia a ajuns la final, iar autorităţile române se declară pe deplin mulţumite de rezultat, iar unul dintre cei mai entuziaşti membri ai delegaţiei noastre este şeful diplomaţiei de la Bucureşti. Ministrul Lazăr Comănescu este de părere că aceasta este cea mai importantă contribuţie a ţării noastre la lucrările unui summit de când e ţara noastră membră a Alianţei Nord-Atlantice.

Lazăr Comănescu: Noi, România, ne-am propus de mai mult timp să ne afirmăm mai puternic în cadrul structurilor din care facem parte. Este vorba, evident, de Alianţa Nord-Atlantică, dar şi UE, să fim, cum se spune, mai asertivi, asta însemnâd o contribuţie mai substanţială la procesele decizionale în cadrul acestei organizaţii. Şi eu cred că ce s-a întâmplat la summitul de ieri şi de astăzi confirmă faptul că România a atins acest nivel, cel puţin în ceea ce priveşte Alianţa. Pentru că deciziile care s-au luat la această Alianţă, o bună parte dintre ele, conţin o semnificativă contribuţie românească. Dacă ne gândim numai la această prezenţa NATO înăintată, întărită în flancul estic, în nordul flancului avem cele patru batalioane, unul în Polonia şi căte unul în fiecare dintre ţările baltice şi avem brigada multinaţională în România care, din punct de vedere, dacă vreţi, şi cantitativ, şi calitativ sunt pe deplin comparabile.

DIGI 24 – 10 iulie