Revista presei internaţionale, 12 iulie 2016

Presa internaţională este atentă la noile evoluţii militare ale partenerilor NATO, dar şi la contactele diplomatice ale unor şefi de stat, în încercarea de a obţine o coordonare a tuturor eforturilor pentru menţinerea păcii, dar şi pentru stabilitatea economică. Exerciţiul naval multinaţional Breeze 2016 a fost lansat în apele teritoriale ale Bulgariei şi în apele internaţionale ale Mării Negre, anunţă presa internaţională. Black Sea Breeze, care vizează îmbunătăţirea coordonării în răspunsul la criză şi instruirea operaţiunilor navale conduse de NATO, se va încheia pe 17 iulie. 25 de nave militare, două avioane, două elicoptere şi 1.700 de militari iau parte la exerciţiu, relatează Sofia News Agency. La exerciţiile la care sunt prezente şi nave de război din Grecia şi Spania, participă statele membre NATO din regiunea Mării Negre, Turcia, Bulgaria şi România, care a desfăşurat fregata Regina Maria, corveta purtătoare de rachete Lăstunul şi un dragor maritim, detaliază Russia Today. Exerciţiul implică şi partenerii NATO Ucraina şi Georgia. Pe de altă parte, Rusia a avertizat că este angajată în conservarea actualei balanţe a puterii, deopotrivă în Marea Baltică, cât şi în Marea Neagră, scrie Newsweek. Totodată, după o primă analiză a summit-ului de la Varşovia, Rusia crede că NATO ar continua să trăiască „într-o realitate militaro-politică paralelă” şi că ar acţiona „contrar intereselor obiective de menţinere a păcii şi stabilităţii în Europa”, adaugă Newsweek, menţionând că reprezentanţii Rusiei se vor întâlni, săptămâna aceasta, cu oficiali ai NATO, într-una dintre rarele sesiuni ale Consiliului NATO-Rusia.
Miniştrii de Finanţe ai Eurozonei s-au reunit, la Bruxelles, pentru a discuta despre căile de reducere a impactului economic al deciziei Marii Britanii de a părăsi UE, anunţă Europe Online Magazine. Marea Britanie va avea un nou prim-ministru cel târziu miercuri seara, a anunţat David Cameron, vehiculând numele actualului ministru de Interne, Theresa May, informează The New York Times. Asigurând că va face din Brexit un succes, Theresa May a declarat că ţara sa are nevoie de un guvern care să realizeze reforme sociale serioase, citează The Guardian. May a mai spus că Marea Britanie trebuie să îşi îmbunătăţească productivitatea, să scadă costurile energiei, să construiască mai multe locuinţe, să înceapă o nouă strategie industrială, să ajute toate regiunile şi să propună noi proiecte de infrastructură, completează The Guardian. Aceste ultime evoluţii confirmă incredibila lipsă de pregătire şi iresponsabilitatea partizanilor Brexit, conchide Le Monde. Ca răspuns la Brexit, preşedintele francez Francois Hollande va începe, în curând, un turneu în Portugalia, Cehia, Austria, Slovacia şi Irlanda, pentru a da un impuls puternic unei Europe cu 27 de membri, notează EUObserver.
Un raport al coordonatorului naţional pentru securitate şi combaterea terorismului din Olanda (NCTV) arată că reţelele teroriste se folosesc de rutele refugiaţilor pentru a strecura jihadişti în Europa, scrie De Telegraaf. Raportul subliniază că rămân o ameninţare combatanţii străini din Europa afiliaţi grupărilor teroriste, iar ţările coaliţiei internaţionale împotriva ISIS sunt, în continuare, potenţiale ţinte pentru jihadişti. Cancelarul german Angela Merkel a afirmat, în faţa susţinătorilor săi creştin-democraţi din estul ţării, că grupuri militante au introdus, între refugiaţii care au invadat Europa, şi jihadişti, notează Russia Today. Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, efectuează o vizită la Bagdad, anunţă Stratfor, iar Stars and Stripes notează că SUA vor desfăşura încă 560 de militari în Irak, pentru a ajuta la recapturarea oraşului Mosul, în campania împotriva Statului Islamic.

Cristina Zaharia