Doi cetăţeni români care locuiesc în Franţa, printre persoanele rănite în atentatul terorist de la Nisa

Doi cetăţeni români care locuiesc în Franţa sunt printre persoanele rănite în urma atentatului terorist comis azi-noapte la Nisa. Ei sunt în prezent internaţi în spital unde li se acordă îngrijiri, conform informaţiilor pe care le deţine Ministerul Afacerilor Externe. Din datele disponibile până în prezent, nu reiese că ar exista cetăţeni români printre persoanele decedate. O echipă a Oficiului consular român de la Marsilia s-a deplasat în cursul nopţii la Nisa şi este în legătură cu rudele persoanelor rănite. Vă reamintim, cetăţenii români pot apela numărul de telefon pus la dispoziţie de Consulatul General de la Marsilia, +33 491221741, precum şi cele ale Ambasadei României la Paris pentru informaţii şi solicitări legate de incidentul de azi-noapte. De asemenea, autorităţile franceze au activat o linie verde pentru rudele victimelor, la numărul: +33 493722222.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 iulie