Calendarul evenimentelor, 16 iulie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Guvern

* Ulan Bator, Mongolia: Premierul Dacian Cioloş participă la Summitul ASEM (Asia-Europe Meeting)

 

– Apărare, Interne

* Cu ocazia sărbătoririi Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene (20 iulie), Statul Major al Forţelor Aeriene organizează o serie de manifestări. Din programul zilei:

  • ora 9:00 – Ziua Porţilor Deschise la Baza 90 Transport Aerian „Gheorghe Bănciulescu” Otopeni. În programul evenimentului sunt incluse expoziţii statice cu tehnică militară şi zboruri demonstrative cu aeronave MiG-21 LanceR, IAR-330 Puma, IAR-99 şi C-27J Spartan

 

– Partide

* Târgu Mureş: Şedinţa Consiliului Reprezentanţilor UDMR – ora 10:00, la Palatul Culturii

 

– Economic

* Mănăstirea Humorului: Simpozionul de Turism Mănăstirea Humorului, organizat de Revista regională de Turism, în parteneriat cu Primăria comunei Mănăstirea Humorului – ora 14:00, în sala Căminului Cultural (16 -17 iul.)

 

– Istorie

* Timişoara: Este marcată Ziua victimelor şi rezistentei anticomuniste din Banat – ora 10:00, la monumentul ridicat de Asociaţia Foştilor Deţinuti politici din România

– Învăţământ, Cercetare

* Afişarea rezultatelor finale după rezolvarea contestaţiilor la prima sesiune a examenului de Bacalaureat

– Cultură

* Conferinţa „Argint şi perle în pictura orientalistă”, susţinută de dr. Carmen Tănăsoiu, specialist în Arta Veche Românească – ora 12:00, la Muzeul Naţional de Artă al României. Evenimentul este organizat în cadrul expoziţiei „Oglinzile Orientului”, deschisă până la 25 septembrie

* Ansamblul Imago Mundi concertează la Muzeul Satului, în cadrul proiectului „Grădini de vară/ Enescu: urban vs. Tradiţional” – ora 18:00. „Grădini de vară” este un proiect produs de Asociaţia Culturală ISVOR şi Radio România, proiect cultural finanţat de ARCUB prin programul de finanţare „Bucureşti – Oraşul In-Vizibil” 2016

* Grupul german Scorpions revine la București pentru a celebra alături de publicul român aniversarea a 50 de ani de activitate sub egida turneului mondial – „Return To Forever/ 50th Anniversary Tour!” – ora 18:00, la Romexpo

* Recital susţinut de Lavinia Răducanu & Gabi Muzicas, în cadrul „Stagiunii muzicale estivale” – ediţia a XI-a – ora 20:30, în Parcul Alexandru Ioan Cuza

* Concert susţinut de formaţia academică de cameră Brass Quintet Bucureşti & mezzosoprana Claudia Măru Hanghiuc – ora 20:00, în Parcul Colţea

* Jud. Alba: Târgul de fete de pe Muntele Găina (16 – 17 iul.) – în comuna Avram Iancu şi pe platoul de pe Muntele Găina. Vor avea loc concursuri, spectacole folclorice şi concerte pentru tineret, târgul meşterilor populari, parada portului popular. Din programul zilei:

  • ora 12:00 – Parada portului popular, la care participă comunele din concursul „Cultură pentru Cultură” şi Ansamblul folcloric „Pomnênka” din Cehia
  • ora 13:00 – Festivalul concurs „Cultură pentru Cultură” – participă câştigătorii locurilor I de la fiecare secţiune din etapele zonale

* Amara, jud Ialomiţa: Festivalul nămolului – ora 9:00 (16 – 17 iul.)

* Braşov: Clubul Rotaract Kronstadt organizează un concert extraordinar al Corului Naţional de Cameră Madrigal – “Marin Constantin”, dirijor Anna Ungureanu – ora 20:30, la Catedrala Romano Catolică de pe Str. Mureșenilor

* Brăila: Spectacol de dans susţinut de Lil Motion, prima şcoală privată de dans modern, hip hop şi street dance din oraş – ora 19:00, pe scena de la Esplanada Dunării

* Buşteni: În cadrul Stagiunii Muzicale are loc un „Recital de familie” – familia de muzicieni clujeni Cibişescu-Duran Georgiana şi Eugenia, fiice şi Iulia şi Eugen, părinţi, vor interpreta la vioară şi pian lucrări aparţinând creaţiei lui P. Locatelli, J. Haydn,  W.A. Mozart, R. Schumann şi I. Cibisescu-Duran – ora 18:00, la Centrul cultural „Aurel Stroe”

* Codlea: În cadrul Festivalului Musica Barcensis, are loc un concert inedit de pian şi voce susţinut de Johann Markel, originar din Braşov, pianist concertist şi cunoscut acompaniator şi Matthew Baker, originar din Australia – ora 18:00, la Biserica Evanghelică

* Corbu, jud. Constanța: Centrul Cultural Corbu, în parteneriat cu Asociaţia România Dacia Casa Noastră – DANAIS Constanţa, cu sprijinul Consiliului Local al comunei Corbu, organizează Festivalul antic „Dacia – Casa noastră” – pe Plaja Corbu (16 – 17 iul.)

* Craiova: Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduieşte lansarea volumului „Iubire Periculoasă, Volumul 1: Obsesie”, al autoarei Georgiana Sandu – ora 11:00, în Sala Acad. Dinu C. Giurescu

* Mogoşoaia: Vernisajul expoziției ”Ipostaze”, semnată de artistul ceramist Gavril Zmicală, un eveniment organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului București – ora 18:00, în Galeria Ghețărie a Centrului de Cultură Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului

* Sibiu: Ediţia a V-a a Târgului Comunităţilor Rurale – ora 11:00, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în care vor fi amenajate câteva ateliere interactive, un  atelier de cusut pe chindeie, un  atelier de confecţionat  păpuşi din aţă, un atelier de brodat, şi un atelier de fierărit tradiţional (16 – 17 iul.). Vizitatorii vor putea degusta preparate tradiţionale reprezentative pentru comunitatea româno – săsească din comuna Cristian. Târgul Comunităţilor Rurale aduce în Muzeul ASTRA şi  „gărzile pretoriene”, de la Asociaţia Castrum Novis. „Gărzile” vor prezenta armamentul şi echipamentul militar, confecţionate ca replici ale artefactelor descoperite în castrul roman, de lângă comuna Cristian, jud. Sibiu

* Sinaia: Summer Concert at Castle, în cadrul EUROPAfest Summer Edition (14 – 26 iul.) – ora 18:00, la Castelul Peleş, sala de concerte

* Timişoara şi Gottlob, jud. Timiş: La cea de-a III-a ediţie a Festivalului „Ceau, Cinema!” (14 – 17 iul.) are loc o selecţie de scurtmetraje noi realizate de cineaşti din partea de vest a ţării, grupate sub titlul „Filme bănăţene”

* Wrocław, Polonia: Institutul Cultural Român de la Varşovia împreună cu Institutul Cultural Maghiar, Institutul Ceh, Institutul Slovac, Institutul Cultural Bulgar şi Filiala din Wrocław a Institutului Memoriei Naţionale din Polonia (IPN) vor prezenta, în perioada 16 iulie – 15 august, expoziția de fotografie „Comunismul – La belle époque. Viaţa de zi cu zi în statele blocului comunist în anii ‘70”, însoțită de proiecții de film – la Hala Stulecia (Centennial Hall). Evenimentul se deschide cu expoziţia de fotografie „Comunismul – La belle époque”

– Sport

* Conferinţe de presă premergătoare finalei Cupei Ligii la fotbal care va avea loc duminică:

  • ora 19:00 – Concordia Chiajna – la Arena Naţională
  • ora 19:45 – FC Steaua – la Arena Naţională

* Bacău: Ediţia a VI-a a competiţiei de baschet stradal Steetball Challange (16 – 17 iul.)

* Câmpulung Muscel: Ediţia a 4-a a evenimentului ciclist „Lupii Dacilor-Trofeul Muscelului”

* Cluj – Napoca: Meciul de fotbal Astra Giurgiu – CFR Cluj, în cadrul Supercupei României – ora 21:45, pe stadionul „Cluj Arena”

* Cluj – Napoca: Meciul de dublu din cadrul întâlnirii de tenis România – Spania, din Cupa Davis – Horia Tecău/Florin Mergea – Marc Lopez/Pablo Carreno Busta – ora 14:00, la Sala Polivalentă

* Cluj – Napoca: Etapa finală a Campionatul Naţional de atletism – pe Cluj Arena (16 – 17 iul.)

* Fălticeni: Concursul de pescuit Cupa „Nada Florilor”, ediţia a IV -a, în cadrul manifestărilor reunite sub titlul „Zilele municipiului Fălticeni”

* Hunedoara: Grupul DHS împreună cu CS Corvinia, Consiliul Judeţean Hunedoara şi Primăria Municipiului Hunedoara organizează competiţia ciclistă DHS CORVIN MTB 2016

* Ploieşti: Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Prahova, organizează Gala Blood&Honour Tournament, în cadrul căreia campionii României şi Republicii Moldova la kickboxing (Kempo K1) se vor lupta pentru supremaţia în ring – ora 19:30, la Sala Sporturilor „Olimpia”

* Vişeu de Sus: Primăria și Consiliul Local Vișeu de Sus, Centrul Cultural-Social și Asociația Vasile Tomoiagă organizează cea de-a treia ediție a Crosului Vaserul – ora 9:30, startul şi sosirea având loc la Casa de Cultură

 

– Diverse

* Alba Iulia și Sibiu: Peste 50 de designeri din întreaga lume participă la prima ediţie a Feeric Fashion Week (16 – 24 iul.)

 

– S-a întâmplat într-o zi de 16 iulie

* La această dată, cu 752 de ani în urmă (1264), era datat primul document care menţiona Bistriţa (judeţul Bistriţa-Năsăud) ca oraş de meşteşugari şi negustori, având însă existenţa anterioară invaziei tătarilor. Numele actual al oraşului are la origine cuvântul slav „bistro” (“repede”), aşa cum apele repezi se numesc de obicei „Bistriţe”. Numele aşezării, ca şi alte elemente lingvistice, presupun o convieţuire mai îndelungată a unor elemente slave cu populaţie autohtonă de origine romano-slavă. În a doua parte a secolului al XIII-lea, la această dată, Papa Urban al IV-lea pomenea într-un document în limba latină ţinutul „Bistriche”, adică Bistriţa

* Acum 472 de ani (1544) Filip Moldoveanul primea din partea Sfatului sibian o recompensă pentru imprimarea unui „Catehism românesc”, fiind atestată, astfel, prima tipăritură românească, din care, însă, nu s-a păstrat niciun exemplar

* Cu 234 de ani în urmă (1782), la „Teatrul Național” din Viena, avea loc premiera mondială a operei “Răpirea din serai”, scrise de Wolfgang Amadeus Mozart, pe un libret de Stephanie Gottlieb, care a revizuit libretul cu același titlu scris de Christoph Friedrich Bretzner

* În urmă cu 103 ani (1913), între 16/29.VII şi 28.VII/10.VIII, a avut loc Conferinţa de Pace de la Bucureşti, prin care s-a încheiat al II-lea război balcanic. Au participat România, Grecia, Muntenegru, Serbia, Bulgaria şi Turcia. Prin Tratatul încheiat la sfârşitul Conferinţei, României i-a revenit partea din sudul Dobrogei (judeţele Durustor şi Caliacra – Cadrilaterul), iar situaţia internaţională a ţării s-a consolidat. Tratatul a semnificat, totodată, faptul că pentru prima oară problemele balcanice au fost rezolvate exclusiv de către statele din zonă

* Acum 96 de ani (1920) avea loc semnarea „Acordului de la Spa” (Belgia) privind reparațiile datorate de Germania puterilor învingătoare din Primul Război Mondial. României i-a fost repartizată o cotă de 1% din totalul reparațiilor germane și 10,55 % din cele orientale (de la Ungaria, Austria și Bulgaria)

* Se împlinesc 95 de ani (1921), de când, între 16 şi 23 iulie, a avut loc primul Congres al medicilor din România, prezidat de prof. dr. Ioan Cantacuzino

* Cu 71 de ani în urmă (1945) a fost efectuată prima experienţă nucleară din lume, în deşertul Alamogordo – SUA. Prima bombă atomică din istorie, numită „Trinity”, a avut o putere de 19.000 tone TNT. Ca urmare a exploziei, suportul de lansare a fost pulverizat, iar nisipul, pe o rază de 700 metri, calcinat

* Acum 51 de ani (1965) a fost inaugurat Tunelul Mont Blanc, a cărui construcţie a început în anul 1957, ce leagă localitatea franceză Chamonix de cea italiană Aostam, considerat, la inaugurare, cel mai lung tunel din lume/11.600 m

* În urmă cu 26 de ani (1990) noul parlament a adoptat “Declaraţia privind suveranitatea de stat” a Ucrainei. La 24 august 1991, parlamentul ucrainean a adoptat Declarația de Independență, în care Ucraina era declarată stat democratic și independent. Un referendum și primele alegeri prezidențiale au avut loc la 1 decembrie 1991. O nouă Constituție a Ucrainei a fost adoptată în 1996, ceea ce a transformat Ucraina în republică semiprezidențială. Șeful statului este președintele Petro Poroșenko (din 25 mai 2014)

Aniversări – Comemorări

– Aflarea moaştelor Sf. Grigore Luminătorul (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2016)

– „Ziua Naţională a Donatorului”, organizată, începând din 2014, de către Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) şi Agenţia Naţională de Transplant (ANT). NOTĂ: Începând cu anul 2005, în România se sărbătoreşte, în aprilie sau mai, „Ziua naţională a transplantului”; prin diverse manifestări este marcată performanţa echipei profesorului Irinel Popescu, care a realizat, la 15 aprilie 2000, prima operaţie reuşită de transplant hepatic din România; în 2016 aceste manifestări au avut loc la 13 mai

– „Ziua Rezistenţei Anticomuniste din Banat”; în această zi, în anul 1949, au fost împuşcaţi primii 5 din cei 12 lideri ai mişcării de rezistenţă anticomunistă din Banat (Spiru Blănaru, Petre Domoşneanu, Ion Tănase, Petre Puşchiţă zis Mutaşcu şi Romulus Mariţescu, Vernichescu Aurel, Popovici Gheorghe, Ungureanu Teodor, Smultea Gheorghe, Puşchiţă Petre zis Liber, Ghimboaşe Nicolae şi Luminosu Gheorghe), în zona Pădurea Verde de la marginea Timişoarei

– 1859:  S-a născut Titus Cerne, profesor, muzicolog, lexicograf, compozitor şi dirijor de cor (m. 1910)

– 1863: S-a născut pictorul Ştefan Şoldănescu (m. 1899)

– 1872: S-a născut Dimitrie Anghel, poet, prozator şi traducător; reprezentant al simbolismului (m. 1914)

– 1894: S-a născut matematicianul Alexandru Froda; contribuţii în domeniul topologiei generale şi al algebrei; cercetări de mecanică generală şi aplicată (m. 1973)

– 1902: S-a născut matematicianul Gheorghe Călugăreanu; cercetări referitoare la teoria funcţiilor analitice, geometrice şi topologice; a avut o contribuţie importantă în organizarea învăţământului matematic superior din Cluj, unde a funcţionat ca profesor începând din 1942; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1976)

– 1918: A murit esteticianul Mihail Străjanu; remarcabilă contribuţie la dinamizarea vieţii culturale a Craiovei (n. 1841)

– 1927: S-a născut Paul D. Popescu, istoric, scriitor, publicist, istoriograf al municipiului şi judeţului Prahova (m. 2012). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 17 iulie 1927

– 1933: S-a născut actorul de teatru şi film Gheorghe Cozorici (m. 1993)

– 1936: S-a născut Sergiu Adam, poet, prozator şi traducător (din literatura rusă) (m. 2015) – 80 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 16 august 1936

– 1939: S-a născut Caius Dragomir (prenumele la naştere: Traian), poet şi eseist, diplomat şi om politic (a candidat la alegerile prezidenţiale din 1992), de profesie medic

– 1940: S-a născut medicul Costin Cernescu, specialist în virusologie; importante contribuţii în realizarea vaccinurilor virale; membru corespondent al Academiei Române din 2001

– 1940: S-a născut interpretul de muzică populară Tiberiu Ceia

– 1941: S-a născut Cella Neamţu, artist decorator (tapiserie) – 75 de ani

– 1943: A murit Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, prozator; fondator şi director al revistei „Sburătorul” (1919) şi coordonator al cenaclului cu acelaşi nume; tatăl Monicăi Lovinescu, unchiul scriitorilor Anton Holban, Vasile şi Horia Lovinescu; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (n. 1881)

– 1945: S-a născut Virgil Tănase, prozator, dramaturg, regizor de teatru, traducător şi jurnalist stabilit, din 1977, la Paris

– 1947: S-a născut violonista Angela Gavrilă Dieterle

– 1993: A murit Traian Coşovei, prozator, poet şi reporter; tatăl poetului Traian T. Coşovei (1954-2014) (n. 1921)

– 1994: A murit Mihu Vulcănescu, grafician, pictor şi ceramist român stabilit în Italia la începutul anilor ’70 ai secolului al XX-lea (n. 1937)

– 2001: A murit prozatorul Vicenţiu Donose (n. 1942) – 15 ani

– 2005: A murit astronomul Harald Alexandrescu, coordonatorul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti timp de peste două decenii (n. 1945)

– 2012: A murit inginerul de sunet Theodor „Freddy” Negrescu; a lucrat timp de trei ani la Societatea Română de Radiodifuziune, iar în perioada 1956 – 1995, la Electrecord (n. 1931)

EVENIMENTE EXTERNE

– Luxemburg: Vizita secretarului de stat american, John Kerry

–  Kigali, Rwanda: Al 27 -lea summit al Uniunii Africane (UA), în care ar putea fi abordată problema succesiunii președintelui Comisiei Uniunii Africane, Nkosazana Dlamini-Zuma (16 – 18 iul.)

 

– New York: Conferinţă de presă susţinută de candidatul republican pentru Casa Albă, Donald Trump

 

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Memoriei Naţionale” în Franţa, stabilită de fostul preşedinte francez François Mitterrand, în 1993, pentru comemorarea evreilor închişi pe velodromul de iarnă din Paris (16-17.VII.1942) şi trimişi în lagărul de la Auschwitz-Birkenau

– 1723: S-a născut Sir Joshua Reynolds, pictor englez, întemeietorul şcolii engleze de pictură din secolul al XVIII-lea; fondator (1768) al Academiei Regale de Artă (m. 1792)

– 1796: S-a născut pictorul francez Camille Corot (m. 1875) – 220 de ani. NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă ca dată a naşterii 20.VII.1796

– 1822: S-a născut Luigi Arditti, compozitor şi dirijor italian (m. 1903)

– 1829: S-a născut filologul italian Graziadio Isaia Ascoli; a debutat în lingvistică cu o lucrare în legătură cu limba română, căutând să stabilească un paralelism între aceasta şi dialecte din Friuli; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1877 (m. 1907)

– 1857: A murit scriitorul francez Pierre-Jean de Béranger (n. 1780)

– 1858: S-a născut Eugène Ysaÿe, violonist, dirijor şi compozitor belgian (m. 1931)

– 1872: S-a născut Roald Amundsen, explorator polar norvegian; este primul care a străbătut, în 1906, pasajul de Nord-Vest, din insula Groenlanda până în Alaska; la 14.XII.1911 a atins, în premieră, Polul Sud (însoţit de patru coechipieri, în sănii trase de câini) (dispărut în regiunea Polului Nord în iunie 1928, în timpul încercărilor de salvare a echipajului dirijabilului „Italia”)

– 1888: S-a născut Frederik (Frits) Zernike, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1953 pentru inventarea microscopului cu contrast de fază, instrument care permite studiul structurii celulelor vii fără necesitatea de a le omorî (m. 1966)

– 1896: A murit scriitorul francez Edmond de Goncourt; din iniţiativa lui şi a fratelui său Jules (şi cu averea lor) a fost creată „Academia Goncourt” (1896), care, din 1903, acordă anual un premiu pentru cel mai bun roman apărut în Franţa (n. 1822) – 120 de ani

– 1896: S-a născut Trygve Lie, avocat şi om politic norvegian; a fost primul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), între anii 1946 şi 1953 (m. 1968) – 120 de ani

– 1906: S-a născut Vincent Sherman, regizor, scenarist, producător şi actor american (m. 2006) – 110 ani

– 1911: S-a născut actriţa şi dansatoarea americană Ginger Rogers (m. 1995) – 105 ani

– 1926: S-a născut biochimistul american Irwin A. Rose; laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2004, alături de Aaron Ciechanover şi Avram Hershko, pentru studiile sale legate de dezvoltarea unor tratamente împotriva cancerului cervical şi al fibrozei chistice (m. 2015) – 90 de ani

– 1927: S-a născut dirijorul francez Serge Baudo

– 1943: S-a născut Reinaldo Arenas, prozator şi poet american de origine cubaneză (m. 1990)

– 1946: S-a născut actorul american Richard LeParmentier, cunoscut pentru rolul amiralului Motti din „Star Wars: Episode IV: A New Hope” (m. 2013) – 70 de ani

– 1948: S-a născut Pinchas Zukerman, violonist şi dirijor israelian

– 1949: A murit, la Roma, poetul rus Viaceslav Ivanov; personalitate marcantă a culturii ruse de la începutul secolului al XX-lea (n. 1866)

– 1979: A murit contratenorul englez Alfred Deller (n. 1912)

– 1985: A murit scriitorul german Heinrich Böll; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1972; unul dintre cei mai proeminenți scriitori germani de după cel de-al Doilea Război Mondial (n. 1917)

– 1986: A murit soprana americană Claire Watson (n. 1927) – 30 de ani

– 1989: A murit Nicolás Guillén (numele real: Nicolás Cristóbal Guillén Batista), poet, jurnalist şi activist politic afro-cubanez; este considerat poetul naţional al Cubei (n. 1902)

– 1989: A murit dirijorul austriac Herbert von Karajan (n. 1908)

– 1994: A murit Julian S. Schwinger, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1965, alături de Richard P. Feynman şi Tomonaga Shinichirō (n. 1918)

– 1995: A murit Sir Stephen Spender, poet, traducător şi critic literar britanic (n. 1909)

– 2003: A murit Carol Shields, scriitoare canadiană (n. 1935)

– 2003: A murit cântăreaţa de origine cubaneză Celia Cruz, considerată „regina salsei” (n. 1924)

– 2010: A murit (la Arad, unde se afla pentru a conduce Şcoala de Vară organizată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din acest oraş) biochimistul francez Jean Montreuil; contribuţii importante în domeniul biologiei şi patologiei moleculare; membru de onoare străin al Academiei Române din 1993 (n. 1920)

– 2012: A murit chimistul ceh Antonín Holý; a jucat un rol central în crearea primelor medicamente anti-HIV (n. 1936)

– 2012: A murit Jon Lord, compozitor şi claviaturist englez, recunoscut pentru soundul de blues-rock, dar privit şi ca un pionier în domeniul fusion rockului; membru fondator (în 1968) al trupei britanice Deep Purple (n. 1941)

– 2012: A murit cântăreaţa americană Kitty Wells (numele real: Ellen Muriel Deason), principala voce feminină a muzicii americane country între anii 1953 şi 1968 (supranumită şi „Queen of Country Music”) (n. 1919)

– 2014: A murit Johnny Winter, cantautor, chitarist şi producător american, o legendă a blues-ului din Texas (n. 1944)

– 2015: A murit ziaristul şi scriitorul francez Jean Lacouture, biograf al unora dintre cele mai mari personalităţi ale secolului al XX-lea (n. 1921) – 1 an