Trei români dispăruţi după atentatul de la Nisa

Ştirea momentului vine din Franţa. Trei români sunt daţi dispăruţi după atentatul de la Nisa. Este vorba despre o familie, părinţii şi copilul lor minor. Reamintesc, 84 de oamnei au fost ucişi pe faleza din Nisa şi peste 200 au fost răniţi după ce un tunisiam a intrat cu un camion în mulţimea care sărbătorea Ziua Naţională. Alţi doi români au fost răniţi, sunt internaţi, în afara pericolului. Raluca Lunculescu, trimisul special DIGI 24 la Nisa, ni se alătură cu informaţii.

Reporter: Bună ziua! Iată a venit şi această veste proastă şi cumva nu ne aşteptam, dar ştiam că mai sunt de identificat şi răniţi şi că mai sunt şi persoane decedate de identificat şi iată apare această informaţie cu trei români dispăruţi. Probabil că în acest moment se lucrează cu autorităţile locale şi cu spitalele pentru a se stabili clar dacă aceşti trei dispăruţi sunt printre cei răniţi, printre cei internaţi în spitale, şi ştim cu toţii că este un număr mare de răniţi în urma atacului de joi seara, fie sunt pe lista celor decedaţi, fie au mai fost cazuri în care după o zi, două, sau trei de la un astfel de eveniment persoanele dispărute să reapară şi să spună că au fost în cu totul alt loc şi că nu au avut nicio legătură cu ceea ce se întâmplase. Să sperăm că va fi aşa. Aşteptăm informaţiile oficiale pentru că, este important de precizat, totul se face pe care oficială, respectiv cei de la Ambasada României la Paris şi cei de la Consulatul României la Marsilia, care se ocupă de acest caz, trebuie să primească informări oficiale de la autorităţile locale şi centrale franceze, cei care se ocupă clar de caz şi de identificarea tuturor persoanelor care au fost afectate de atacul de joi seara.

Spuneai şi tu, alţi doi români au fost răniţi joi seara. Unul dintre ei a fost deja externat. A fost rănit la picioare, dar medicii au stabilit că poate fi externat şi se poate recupera acasă. Îmi imaginez că aici în Nisa spitalele sunt deja copleşite de numărul mare de răniţi. Stăteam de vorbă cu oameni şi cu cineva care cunoaşte medici care de trei zile, iată, sunt în continuu la serviciu în gardă şi spuneau că inclusiv medicii au fost foarte şocaţi de ceea ce s-a întâmplat şi foarte şocaţi de faptul că mulţi copii au fost răniţi, afectaţi de atacul de joi seara. Nu s-au mai întâlnit cu astfel de cazuri şi inclusiv medicii, nu doar familiile răniţilor şi familiile decedaţilor au nevoie de asistenţă psihologică şi psihiatrică şi că s-au format echipe pentru a acorda o astfel de asistenţă, inclusiv medicilor care se ocupă de cei răniţi şi cei aflaţi în spitale.

DIGI 24 – 16 iulie