Militari bulgari vor participa la exerciţii în Marea Neagră, în România şi Ucraina

În timp ce au loc dezbateri privind necesitatea prezenţei în Marea Neagră a mai multe nave de luptă ale NATO, iar premierul bulgar Boiko Borisov s-a pronunţat în favoarea demilitarizării Mării Negre, accentuând importanţa turismului şi a proiectelor energetice, militari bulgari vor participa la trei exerciţii în bazinul Mării Negre în decurs de mai puţin de o lună de zile, informează un comunicat de presă trimis marţi de Ministerul bulgar al Apărării. După terminarea exerciţiului „Sea Breeze 2016”, care a avut loc la începutul acestei luni în apele teritoriale bulgare, în zona Burgas, între 18 şi 31 iulie, corveta „Brodi” s-a alăturat exerciţiului internaţional „Sea Shield 2016”, organizat de Forţele Militare Navale ale României la baza militară navală Constanţa, în portul Constanţa şi în vestul Mării Negre. În cadrul exerciţiului se vor desfăşura acţiuni de căutare şi salvare, simulări de lupte cu submarine şi avioane inamice, controlul navigaţiei şi verificarea unor nave, manevre tactice. Scopul principal al exerciţiului este îmbunătăţirea operativităţii şi compatibilitatea tactică. Bulgaria va participa cu doi ofiţeri de comandă la exerciţiul „Sea Breeze 2016”. Discuţia actuală privitoare la prezenţă militară în Marea Neagră a pornit de la anunţul făcut la Sofia de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit relatărilor presei, preşedintele român a lansat un apel la formarea unei flote la Marea Neagră cu participarea navelor militare ale Bulgariei, Turciei şi României. Ulterior, şeful statului român a anunţat însă că propunerea sa nu a fost corect tradusă, propunerea română referindu-se la exerciţii comune ale celor trei state, Turcia, România şi Bulgaria, sub umbrela NATO, a explicat el.

www.dnevnik.bg – 19.07