Colegiul Medicilor din Bucureşti propune reglementarea sponsorizării medicilor de către companiile farmaceutice

Colegiul Medicilor din Bucureşti propune reglementarea sponsorizării medicilor de către companiile farmaceutice, prin stabilirea unor principii clare. Spre exemplu, cei care prezintă lucrări ştiinţifice la congrese în străinătate ar putea beneficia de maximum 30 de zile asigurate din sponsorizări, iar cei care au nevoie de programe de educaţie medicală continuă ar putea avea dreptul, anual, la două sponsorizări, dar fără ca acestea să provină de la aceeaşi companie, potrivit propunerilor amintite. Organizaţia profesională apreciază că sponsorizările aduc beneficii evoluţiei profesionale a medicilor. După cum ne-a transmis reporterul RRA Adriana Turea, Colegiul Medicilor din Bucureşti a mai menţionat că noua propunere de reglementare vizează şi înfiinţarea de centre speciale care să facă studiile clinice pentru noile medicamente în baza unei acreditări.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 iulie)