Prinţul George la 3 ani

La a treia sa aniversare a prinţului George – fiul ducelui şi ducesei William şi Catherine – Palatul Kensington a postat mai multe poze cu băieţelul în grădină, în compania câinelui lui, Lupo. Însă Baby George nu se aştepta probabil ca unul din clişee să provoace comentarii negative. Este vorba de o fotografie în care micul prinţ îi întinde un cornet cu îngheţată animalului său de companie. Un gest care a stârnit criticile internauţilor şi asociaţiilor de protecţie a animalelor. Royal Society for the Prevention of Cruelty for Animals a apreciat că produsele lactate sunt foarte nefaste pentru sănătatea câinilor şi le-a transmis un mesaj lui Kate şi William. „Noi îi sfătuim pe oameni să fie prudenţi când îşi hrănesc câinele, în privinţa alimentelor precum ciocolata care poate fi toxică, precum şi produsele lactate care sunt indigeste” – au atenţionat cei de la asociaţia britanică de protecţie a animalelor. Iar pe reţelele sociale, internauţii s-au scandalizat şi ei, unii calificându-i chiar pe Baby George şi părinţii săi drept „monştri monarhici”.

(www.lesoir.be – 24 iulie)