Cercetare, educaţie şi cultură, în cadrul Parteneriatului Strategic româno-american

Domeniile cercetare, educaţie şi cultură din cadrul Parteneriatului strategic româno-american au un mare potenţial de dezvoltare, iar acţiunile comune pe linie oficială trebuie îndreptate şi în aceste direcţii, a afirmat, într-un interviu acordat postului Radio România Cultural, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm.
Hans Klemm: Cred, în continuare, că guvernele american şi român mai pot face destule lucruri pentru a creşte numărul de schimburi culturale, pentru a promova cultura americană în România, în cazul meu, sau cultura românească în Statele Unite, în cazul ambasadorului României la Washington, George Maior. Cu acest obiectiv in minte, în cadrul Parteneriatului strategic româno-american, guvernele român şi american au creat anul trecut un grup de lucru al cărui scop este să sporească numărul de schimburi în domeniul ştiinţei, tehnologiei, educaţiei şi culturii.