Calendarul evenimentelor, 28 iulie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Preşedintele Klaus Iohannis îi primeşte pe elevii olimpici la fizică, implicaţi în proiectul „Cutting Edge Research in Romania” – ora 11:00, la Palatul Cotroceni

– Guvern

* Videoconferinţă cu autorităţile locale organizată, la Guvern, de vicepremierul Vasile Dîncu, în cadrul reuniunii urmând să fie discutate mai multe subiecte, printre care se numără seceta şi cadastrul. La videoconferinţă vor participa prefecţii, reprezentanţi din Consiliile Judeţene şi primari. Totodată, la reuniune va participa ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Achim Irimescu

– Ministere

* Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, și ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, susțin declarații de presă privind angajamentele României în urma Summit-ului NATO de la Varșovia – ora 10:00, la Palatul Victoria, Centrul de presă

* Ministerul Tineretului și Sportului organizează dezbaterea publică cu tema „Sportul în România. Abordare participativă în modificarea şi completarea Legii nr. 69/2000 – Legea educaţiei fizice şi sportului”, cu scopul creării cadrului de dialog în vederea integrării opiniilor persoanelor interesate în acest important document pentru viitorul sportului din România – ora 9:30, la Hotel Intercontinental din București, Sala Rapsodia, etaj 1

* Conferinţă de presă organizată de Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă al MAI cu ocazia finalizării proiectului „Îmbunătăţirea calităţii serviciilor de urgenţă spitaliceşti şi prespitaliceşti prin dezvoltarea şi implementarea unui program de formare” – ora 11:30, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Calea Floreasca nr. 8

– Administraţie

* Flash mob sportiv organizat de ActiveWatch în faţa Primăriei Municipiului Bucureşti în semn de protest la decizia primarului general Gabriela Firea de a interzice manifestările sportive pe Bulevardul Kiseleff – ora 11:00

* Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET) organizează, începând cu ora 12:30, la sediul central al instituţiei din Str. Cavafii Vechi nr. 15 (în spatele bisericii Sfântul Gheorghe Nou), conferinţa de presă „Breaking News – RADET, Ultimatum!”, la care vor participa preşedintele Consiliului de Administraţie Gabriel Dumitraşcu, membrii Consiliului de Administraţie şi directorul general – Valentin Viţalariu

* Şedinţa ordinară a Consiliului Local sector 1 – ora 14:00, la Primăria Sectorului 1, Sala de şedinţă, Bd. Banu Manta, nr. 9

* Oradea: Consiliul Local Oradea se reuneşte în şedinţă extraordinară – ora 14:00, la Sala Mare de şedinţe a Primăriei Municipiului

* Şedinţe ale Consiliilor Locale:

  • Buzău – ora 13:00
  • Galaţi – ora 15:00
  • Ploieşti – ora 14:00, la Palatul Administrativ, etaj 1
  • Satu Mare – ora 14:00

* Şedinţe ale Consiliilor Judeţene:

  • Buzău – ora 9:00

* Tulcea: Şedinţa Comisiei de Dialog Social – ora 14:00

– Social

* Galaţi: Asociaţia Novapolis – Centrul de Analize şi Iniţiative pentru Dezvoltare, alături de Fundația World Vision Romania, în calitate de beneficiar, și Asociația Centrul pentru Resurse Civice, organizează evenimentul de lansare a Centrului Regional pentru Integrare Galați, urmat de o conferință de presă ce va avea loc începând cu ora 13:15, la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Galaţi, Str. Mărăşeşti nr. 16, bl. F7, parter

– Economic

* Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale deschide o nouă sesiune anuală de depunere a proiectelor de investiţii pentru activităţi neagricole derulate în mediul rural; buget de 158 milioane de euro

* Buzău: Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău şi Filiala Judeţeană a Societăţii Române a Horticultorilor organizează o manifestare cu caracter ştiinţific şi practic ”Ziua Porţilor Deschise pentru Legumicultori” – ora 10:00, la sediul unităţii

– Medicină, Sănătate

* Manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a Ambulanţei din România (28 iul.) – ora 9:00, în Piaţa „George Enescu”

– Învăţământ, Cercetare

* A doua repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat pentru absolvenţii de gimnaziu şi afişarea de către fiecare unitate de învăţământ liceal de stat lista candidaţilor repartizaţi în acea unitate în a doua etapă

* Conferinţa „Bune practici în învățământul profesional și tehnic”, care se va desfăşura în prezenţa președintelui rețelei WorldSkills International, Simon Bartley, aflat în vizită în ţara noastră – ora 11:00, la Camera de Comerţ şi Industrie a României, sala Aurel Ghibuţiu, intrarea D

– Cultură

* Conferinţă de presă organizată de Muzeul Antipa – ora 11:00, la sediul Muzeului

* Romanian Sinfonietta Orchestra susţine, de la ora 19:30, un concert la Ateneul Român, în cadrul Festivalului “Vara Magică” 2016 (13 iul. – 24 aug.) – dirijor Horia Andreescu şi solist Dan Iulian Druţac – vioară. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical

* „Zilele UNTEATRU” se desfăşoară în perioada 28 iulie – 4 august – ora 19:00, Str. Sfinţii Apostoli nr. 44, sector 5. Printre partenerii media Radio România Cultural

* Licitație publică Goldart „De la avangardă la modernism” – licitație dedicată avangardei, dar și mișcărilor literare ce au urmat acesteia – influența politicii și socialului asupra literaturii, fotografia si manipularea prin imagine, artiști ai vremii care au ales sa se implice în social, alții care au rămas izolați în universul lor – ora 19:00, la sediul galeriei din Intr. I. L. Caragiale, nr. 1

* Eveniment de performance, poezie și proză, organizat de editura frACTalia, în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană – ora 19:00, la Biblioteca Metropolitană „Mihail Sadoveanu”, Str. Tache Ionescu nr. 4

* Concert Sambossa (samba & bossa-nova), susţinut de Gabriela Costa – voce, percuţie şi Alex Man – chitară – ora 20:00, la Ceainăria „La Un Ceai”. Un eveniment susținut de Radio România Cultural

* Comuna Poieni, jud. Cluj: Festivalul Music Outdoor Experience – MOX 2016, primul festival cu obiectiv turistic din România care își propune să combine un eveniment de muzică electronică cu o excursie la munte, corturi, hamace, leagăne, ateliere, waterslide, biciclete şi competiții în aer liber – în satul Valea Drăganului (28 – 31 iul.)

* Constanţa: Artmark demarează, în premieră pentru piaţa de artă din România, proiectul intitulat „Camera Colecţionarului”, printr-un vernisaj ce va avea loc la Muzeul de Artă Constanţa şi care va reuni în exclusivitate tablouri dintr-o colecţie privată, semnate de pictorul impresionist Corneliu Baba. Evenimentul va începe la ora 12:00, cu o conferinţă de presă care va explica conceptul proiectului şi beneficiile cuvenite pieţei de artă, avându-le drept invitate speciale pe dr. Doina Păuleanu – critic de artă, directorul Muzeului de Artă Constanța şi Adina Renţea – directorul Pavilionului Muzeal

* Mangalia: În cadrul celei de-a 19-a ediţii a Târgului estival „Carte la nisip” (23 iul. – 7 aug.), are loc lansarea a două volume ştiinţifice – „O istorie a oraşului Cernavodă”, scrisă de jurnalistul Adrian Cârlescu şi cercet. şt. dr. Sorin Marcel Colesniuc şi „În amintirea unui istoric român – Nicolae Ciachir”, coordonată de prof. Dr. Nicoleta Ciachir şi cercet. şt. dr. Sorin Marcel Colesniuc – ora 20:30, la Casa de Cultură Mangalia. După lansările de carte va urma un concert de muzică folk, susţinut de Radu Crăciunescu

* Miercurea Ciuc: A 8-a ediţie a Festivalului Internațional de Jazz, organizat de Asociaţia Mini Jazz Festival, cu sprijinul Primăriei Miercurea Ciuc, a Departamentului pentru Relaţii Interetnice din Guvernul României, Consiliului Judeţean Harghita şi a mai multor asociaţii, fundaţii şi firme private – la Ólommadár şi Cetatea Mikó (28 – 31 iul.)

* Platoul Padina, jud. Dâmbovița: Cea de-a VII-a ediţie a festivalului de muzică alternativă – Padina Fest – pe Platoul Padina din Parcul Natural Bucegi. Totodată au loc şi evenimente sportive şi activităţi recreaţionale: căţărări pe stâncă, rapel sau tiroliene, ateliere de aventură. Trupe rock şi electro vor concerta în fiecare seară a festivalului (28 – 31 iul.)

– Sport

* Drobeta-Turnu Severin: Meciul de fotbal dintre echipele CS Lignitul Pandurii Târgu Jiu – Maccabi Tel Aviv, în prima manşă din turul al treilea preliminar al Europa League – ora 21:00, pe Stadionul Municipal

– Diverse

* Dino Parc Râșnov, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Muzeul de Geologie organizează o conferință de presă în cadrul căreia Hatzegopteryx, cel mai mare dinozaur zburător din lume descoperit pe teritoriul României și reprodus la scara 1:1, va fi dezvăluit în premieră – ora 11:00, la Muzeul Antipa. La conferință vor lua parte Luis Popa, directorul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Adrian Apostu, managerul Dino Parc, profesorul Dan Grigorescu și Rodica Tiță, coordonatorul Muzeului de Geologie. Expoziția temporară „Aripi peste timp” este deschisă în perioada 28 iulie -14 august la Muzeul Antipa și la Muzeul de Geologie

– S-a întâmplat într-o zi de 28 iulie

* Acum 168 de ani (1848), a avut loc o nouă adunare populară pe „Câmpia Libertăţii” (Filaret) din Bucureşti, unde s-a ales o Locotenenţă domnească formată din trei membri (liberalii moderaţi Nicolae Golescu, Ion Heliade Rădulescu şi Christian Tell), care acceptă să modifice Constituţia în sensul dorit de sultan. A doua zi Locotenenţa a fost recunoscută de comisarul Porţii Otomane drept guvern legitim al Ţării Româneşti (28.VII/9.VIII)

* Cu 148 de ani în urmă (1868) a fost ratificat cel de-al 14-lea amendament al Constituţiei SUA, prin care populaţia afro-americană poate beneficia de cetăţenie. Abia în anul 1868, printr-o modificare a Constituţiei, Statele Unite acordau cetăţenie populaţiei afro – americane

* Acum 102 ani (1914) Austro-Ungaria declara război Serbiei, fapt ce a dus la declanşarea Primului Război Mondial (28.VII.1914 – 11.XI.1918). La 28 iunie 1914, moştenitorul tronului austro-ungar, Arhiducele Franz Ferdinand era asasinat la Sarajevo (Bosnia), de un student sârb. O lună mai târziu izbucnea prima conflagraţie mondială, care se va încheia oficial la 11 noiembrie 1918, curmând vieţile a zece milioane de militari şi cel puţin şapte milioane de civili

* Se împlinesc 65 de ani (1951) de la adoptarea Convenţiei Naţiunilor Unite privind statutul refugiaţilor. A intrat în vigoare la 21 aprilie 1954 şi a fost completată cu un Protocol adiţional în octombrie 1967. România a aderat la această Convenţie prin Legea nr. 46/4.VII.1991

* Tot astăzi se împlinesc 40 de ani (1976) de la cutremurul devastator din Tangshan/China, care s-a soldat cu peste 250.000 de victime, fiind considerată cea mai mare catastrofă seismică. Se crede că seismul din 1976 (ce a avut magnitudinea de 8,3 grade pe scara Richter) din provincia Tangshan, China, a fost cel mai cumplit din secolul al XX-lea, însă guvernul chinez nu a publicat niciodată bilanţul exact al dezastrului. China a declarat iniţial că numărul morţilor se ridică la 655.000, dar după aceea a susţinut că acesta a fost între 240.000 şi 255.000, cifră pe care mulţi experţi o consideră prea scăzută. Numărul de morţi a crescut şi din cauza distrugerilor provocate de replica cutremurului care s-a produs în după-amiaza zilei următoare şi a avut o magnitudine de 7,1, „desăvârşind” astfel dezastrul cutremurului iniţial. În timp ce supravieţuitorii săpau printre ruine încercând să mai salveze răniţi sau să-şi recupereze obiectele, cutremurul cu magnitudinea de 7,1 a lovit nemilos, spulberând aproape tot ce mai rămăsese în picioare

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Naţională a Ambulanţei” este marcată, începând cu anul 2015 (- 1 an), pentru recunoaşterea contribuţiei serviciilor de Ambulanţă în asigurarea şi menţinerea stării de sănătate a cetăţenilor. Prima „Salvare” din Bucureşti (Societatea de Salvare din Bucureşti) a apărut la această dată, în 1906 (- 110 ani), din iniţiativa privată a profesorului Nicolae Minovici, sub deviza „Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor”; România a devenit astfel al treilea stat din Europa cu serviciu de ambulanţă, după Olanda şi Austria

– 1854: S-a născut (la Viena, într-o familie originară din Banat) Victor Babeş, medic şi bacteriolog; unul dintre fondatorii microbiologiei moderne; autor al primului tratat de bacteriologie din lume (în colaborare cu Victor Cornil, Paris 1885); a pus bazele inframicrobiologiei, seroterapiei moderne, histologiei, epidemiologiei româneşti; membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (1899-1900; 1918-1919) (m. 1926). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 4.VII.1854

– 1892: S-a născut economistul Victor Bădulescu; a participat, ca delegat al României la negocierile financiare şi comerciale din cadrul Societăţii Naţiunilor, la tratativele şi aranjamentele privind despăgubirile de război; a fost desemnat ca membru permanent al Consiliului Economic al Micii Antante şi, ulterior, al Înţelegerii Balcanice; membru corespondent al Academiei Române din 1945; deţinut politic (m. 1953, în închisoare)

– 1896: S-a născut Eugen Filotti, publicist şi traducător, diplomat; a participat la toate şedinţele Societăţii Naţiunilor (Liga Naţiunilor) între anii 1928 şi 1935; a fost membru în delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1946, alături de Lucreţiu Pătrăşcanu şi Mihail Ralea (m. 1975) – 120 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii şi stilul vechi – 17 iulie 1896, iar altele doar data de 15 iulie 1896

– 1912: S-a născut Elisabeta Rizea, din satul Nucşoara/Argeş, devenită un simbol al rezistenţei anticomuniste; ca urmare a sprijinului pe care l-a oferit imediat după război grupului Arsenescu-Arnăuţoiu, grup de rezistenţă anticomunistă armată din munţii Făgăraş, a fost condamnată de comunişti la moarte; ulterior pedeapsa i-a fost transformată în 14 ani de temniţă grea, ani petrecuţi în penitenciarele pentru femei de la Miercurea Ciuc şi Mislea (m. 2003). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 28 iunie 1912

– 1932: S-a născut pictorul timişorean Romul Nuţiu (m. 2012)

– 1945: A murit Litman Leon Ghelerter, unul dintre fruntașii mișcării socialiste din România, doctor, ctitor de spitale și publicist (n. 1873)

– 1949: S-a născut actriţa Ioana Pavelescu. NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1955

– 1951: S-a născut scriitorul, publicistul şi profesorul Constantin Stan (m. 2011) – 65 de ani

– 1967: S-a născut saxofonistul Cristian Mihail Soleanu

– 1970: A murit scriitorul A.[urel] P.[avel] Bănuţ (n. 1881)

– 1970: A murit chimistul Costin D. Neniţescu; lucrări în domeniul chimiei organice şi industriale; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1902)

– 1971: S-a născut pianistul Horia Mihail, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio – 45 de ani

– 1976: S-a născut ciclistul Carol-Eduard Novak, cvintuplu campion mondial şi primul campion paralimpic din istoria României (2012, Londra) – 40 de ani

– 1985: A murit traducătoarea şi publicista Valeria Sadoveanu; a doua soţie a scriitorului Mihail Sadoveanu; a tradus, singură sau în colaborare, din literaturile clasice europene şi a desfăşurat o amplă activitate publicistică, în special despre Mihail Sadoveanu (n. 1907)

– 1998: A murit publicistul Anton Uncu (n. 1938)

– 2005: A murit George Sbârcea, muzicolog şi compozitor (n. 1914)

– 2007: A murit scriitorul francez de origine română Isidore Isou (numele real: Jean-Isidore Goldstein), fondatorul lettrismului (1946) (n. 1925)

EVENIMENTE EXTERNE

– Berlin: Tradiţionala conferinţă de vară a cancelarului german, Angela Merkel

– Bratislava/Varşovia: Premierul britanic, Theresa May, are o serie de întrevederi, la Bratislava, cu omologul său slovac Robert Fico, şi la Varşovia, cu omologul său polonez, Beata Szydlo

– Philadelphia, SUA: Hillary Clinton susţine un important discurs de acceptare a candidaturii sale la Casa Albă, în cadrul Convenţiei Partidului Democrat

– Ankara: Reuniune a Consiliului Militar Suprem turc

– Roma: Conferinţă de presă pentru prezentarea Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, care se va desfăşura între 31 august şi 10 septembrie

– Chicago, SUA: Cea de-a 25-a ediţie a Festivalului de muzică Lollapalooza – în Grant Park (28 – 31 iul.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei”, iniţiată de Alianţa Mondială pentru Hepatită, în 2008, cu scopul de a oferi o oportunitate pentru educaţie şi de a schimba destinul oamenilor infectaţi cu hepatită virală cronică. Data a fost stabilită după ziua de naştere a doctorului american Baruch Blumberg (28.VII.1925 – 5.IV.2011), laureat al Premiului Nobel, cel care a descoperit virusul hepatic B, în anul 1967 şi doi ani mai târziu a creat şi vaccinul împotriva hepatitei B

– Ziua Naţională a Republicii Peru; aniversarea proclamării independenţei/1821 – 195 de ani

– 1794: A murit Maximilien Robespierre, om politic francez; figură centrală a Revoluţiei burgheze de la 1789 din Franţa; supranumit „Incoruptibilul” (credea în virtutea morală absolută); şef al guvernului revoluţionar (1793-1794); a instaurat dictatura iacobină; răsturnat în urma loviturii de stat din 27.VII.1794 şi ghilotinat (n. 1758)

– 1802: A murit compozitorul italian Giuseppe Sarti (n. 1729)

– 1874: S-a născut Ernst Cassirer, filosof german neokantian (m. 1945)

– 1887: S-a născut pictorul francez Marcel Duchamp (m. 1968)

– 1909: S-a născut editoarea germană Aenne Burda, fondatoarea editurii care-i poartă numele, înfiinţată în 1950 (printre primele publicaţii s-a numărat renumita „Burda Moden”), numită şi „regina secretă a modei germane” (m. 2005)

– 1915: S-a născut Charles Hard Townes, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1964, alături de Alexandr Prohorov şi Nikolai G. Basov (m. 2015)

– 1938: S-a născut australianul Robert Hughes, critic de artă, scriitor şi realizator de documentare tv. (m. 2012)

– 1941: S-a născut dirijorul italian Riccardo Muti, în prezent directorul muzical al Chicago Symphony Orchestra – 75 de ani

– 2004: A murit, în SUA, biofizicianul britanic Francis Crick; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1962, împreună cu americanul James Watson şi neo-zeelandezul Maurice Wilkins, pentru descoperirea, în 1953, a structurii ADN (n. 1916)

– 2004: A murit Tiziano Terzani, scriitor şi jurnalist italian, specialist în problemele Asiei (n. 1938)

– 2013: A murit actriţa americană Eileen Brennan (n. 1932)

– 2014: A murit actorul americano-asiatic James Shigeta (n. 1929)