Percheziţii la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti

Percheziţii la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti. Ofiţerii de la criminalitate economică au prins în flagrant un profesor care a luat mită peste 10 mii de lei. Potrivit unui comunicat al poliţiei, trei dintre percheziţii au avut loc în campusul universitar şi două la domiciliile unor cadre didactice. Mita constă în bani oferiţi profesorilor de studenţi restanţieri pentru a promova examenele de reexaminare. Urmează să fie aduşi la Parchet pentru audieri atât profesorii bănuiţi de luare de mită, cât şi zece studenţi care au susţinut astăzi examenul de restanţă.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 iulie)