Pătrățele cu piersici și cacao

DSCI3068 O adaptare a celebrelor lemon squares, cu alte cuvinte. Am adăugat cacao în blat și am înlocuit lămâile cu piersici. Orice variație este binevenită!

Ingredientele care intră în scenă:

 Blatul

200 grame unt

80 grame zahăr pudră (un pachet)

4 linguri de nuci măcinate

100 grame cacao

200 grame făină – deci 9 linguri cu vârf sau 10 linguri rase; dacă aluatul devine prea sfărâmicios, puteți pune doar 8 linguri

 Toppingul

2 piersici foarte zemoase

300 grame zahăr

4 ouă

4 linguri făină

Untul se freacă cu zahărul pudră și apoi se adaugă celelalte ingrediente. Aluatul se întinde și se presează pe fundul unei tăvi bine unse sau tapetate cu hârtie de copt. Se dă la cuptor pentru aproximativ un sfert de oră, timp în care pregătim toppingul.

Piersicile se curate de coajă și se taie felii, se zdrobesc bine și se amestecă cu zahărul (cu zeamă cu tot, trebuie să fie multă zeamă!), se adaugă ouăle întregi bătute și făina.

După ce s-a rumenit puțin blatul (în cele 15 minute la cuptor) se toarnă amestecul de piersici deasupra și se mai lasă la foc mic aproximativ încă 15 minute, până se încheagă compoziția de deasupra.

Când s-a răcit, se dă pentru câteva ore la frigider.

 Poftă bună!

 Daniela Sîrbu