Ceremonie a transferului de autoritate la Baza Militară de la Mihail Kogalniceanu

La Baza Militară de la Mihail Kogalniceanu are loc astăzi ceremonia transferului de autoritate pentru Forţa Operaţională a Mării Negre.

Reporter: Mona Constantinescu – Ceremonia marchează încheierea Black Sea Rotational Force 16.1, care a început în ianuarie şi s-a încheiat în august. Batalionul 1, Regimentul 8 de infanterie Marină, este înlocuit de Batalionul 2, Regimentul 8, pentru o nouă iteraţie de aproximativ şase luni. Ambele unităţi au unitatea de bază în Carolina de Nord. Black Sea Rotational Force 16.1 a organizat opt exerciţii multilaterale, 83 de proiecte şi aproape 40 de activităţi de tip „mill to mill” în 15 de ţări din cadrul ariei de responsabilitate a Comandamentului European al SUA. Black Sea Rotational Force este un contingent de infanterişti marini şi marinari din zona Mării Negre şi a Caucazului, care demonstrează parteneriate dovedite, consolidează capacitatea militară, promovează securitatea regională şi asigurarea capacitatea de reacţie rapidă în situaţii de criză, conform directivelor Comandamentului European al SUA şi Marine Forces Europe and Africa.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 august