Casa Regală anunţă programul funeraliilor Reginei Ana

Casa Regală urmează să anunţe astăzi programul în detaliu al funeraliilor Reginei Ana, decedată ieri, la vârsta de 92 de ani. Potrivit unui comunicat de presă, tot astăzi vor fi deschise simultan trei cărţi de condoleanţe la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Capitală şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile. Comunicatul Casei Regale mai arată că trupul neînsufleţit al Reginei va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei din Bucureşti. Familia Regală anunţă mare doliu pentru primele şapte zile de la înmormântare şi doliu timp de 40 de zile. Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane o pot face începând de astăzi la Palatul Regal din Calea Victoriei.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 august

 


 

Casa Regală a României a oferit astăzi publicităţii programul detaliat al funeraliilor Reginei Ana. Astfel, marţi, 9 august, sicriul cu trupul neînsufleţit va ajunge în România şi va fi transportat la Castelul Peleş din Sinaia. Miercuri seara, sicriul va ajunge la Bucureşti, în Sala Tronului din Palatul Regal. Joi, se vor putea depune flori şi toţi cei care doresc se vor putea închina la catafalcul Reginei; intrarea va fi liberă. Potrivit Casei Regale, sâmbătă, 13 august, sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, chiar în faţa palatului. Acolo va avea loc o ceremonie religioasă, după care, în jurul prânzului, maşina mortuară va merge cu viteză redusă pe un traseu din Capitală, între Piaţa Palatului Regal şi Arcul de Triumf. Înmormântarea va avea loc în aceeaşi zi de 13 august, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 august