Cel mai mare festival de muzică din România, Untold, se desfăşoară la Cluj

Peste 350 de mii de persoane sunt aşteptate să participe la cel mai mare festival de muzică din România, Untold, care se desfăşoară începând de astăzi, la Cluj. Aflat la a doua ediţie, evenimentul se va încheia duminică. Principala scenă a festivalului este cea mai mare amenajată la noi în ţară, depăşind-o ca suprafaţă pe cea de anul trecut, care a fost construită tot pe stadionul Cluj Arena. Potrivit organizatorilor, spectacolele vor reuni peste 150 de artişti din ţară şi de peste hotare. Pentru a menţine ordinea publică şi siguranţa participanţilor la eveniment, autorităţile au mobilizat peste 1000 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali. Aceste efective vor fi completate cu 500 de agenţi privaţi de pază, angajaţi de organizatorii festivalului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 august