LES ECHOS: România post-Ceauşescu în vizor

Personaj marcant al „noului val” românesc, Cristi Puiu i-a sedus pe critici în ultimii ani cu filme atât de ambiţioase, şi ca fond şi ca formă, precum: „Moartea domnului Lăzărescu” şi „Aurora”.

În „Sieranevada”, prezentat în mai la Festivalul de la Cannes, cineastul optează pentru parti-pris-uri radicale şi semnează un film de două ore şi 53 de minute în care acţiunea (acţiune aici în sens relativ) se petrece aproape în totalitate într-un apartament din Bucureşti, cu ocazia unei mese în familie.

Picioarele la spinare

În acest spaţiu tern se intersectează vreo zece personaje: Lary, „eroul”, un fost medic convertit în vânzător de aparatură medicală. Nevasta lui, care se enervează dintr-un nimic şi-şi ia picioarele la spinare (o oră, nu mai puţin!) ducând-se la cumpărături la supermarket-ul din apropiere. Surorile, unchii şi mătuşile lui Lary, toţi reuniţi pentru o comemorare în amintirea tatălui celui din urmă, decedat cu 40 de zile în urmă.

În aşteptarea aşezării la masă, conflictele escaladează, întretăiate de aprecieri despre România post-Ceauşescu, despre religie şi impasurile ei, despre terorismul internaţional şi teoriile conspiraţiei…

Cu scenariul său atotcuprinzător şi cadrele sale interminabile care, trebuie recunoscut, sunt uneori dovada unei reale virtuozităţi, Cristi Puiu intenţionează să realizeze un film „mare” despre conflicte intime şi tumulturile lumii, însă trebuie observat totodată că se realizează involuntar două performanţe.

Prima: prefă-te că evoci o mulţime de teme… fără să-o tratezi pe vreuna din ele. A doua: nu-ţi părăsi nici o secundă personajele… fără a te interesa vreodată de problemele lor psihologice.

În consecinţă, „Sieranevada” – un titlu enigmatic – impresionează uneori din punct de vedere strict formal, şi filmul, greu de pătruns şi greoi, te lasă perplex de la primul la ultimul cadru. Între acestea două, plictiseala domneşte în voie.

Pentru a descoperi o nouă realizare majoră a cinematografiei române, mergeţi mai bine la proiecţiile care vor începe în decembrie ale noului film al lui Cristian Mungiu, laureat cu Palme d’Or la Cannes în 2007 pentru „4 luni, 3 săptămâni, 2 zile”. „Bacalaureat” este o ficţiune de o cu totul altă amploare care, şi ea prezentă la Cannes, a fost recompensată just cu premiul pentru regie.

LES ECHOS (Franţa), 3 august 2016 – Articol de Olivier de Bruyn

Traducere: Andrei Suba