Contrabandă cu arme AK-47 „cu destinaţia Europa Occidentală”

După ce serviciile de securitate din Marea Britanie au avertizat asupra unor potenţiale atacuri în ţară în stilul atacului terorist din noiembrie de la Paris, bandele mafiote din estul Europei au declarat pentru Sky News că cererea de arme militare a crescut extrem de mult în ultimii doi ani în Europa şi au precizat că ele pot livra oricui asemenea armament. Analiştii din securitate susţin că celulele teroriste islamiste şi aşa-numiţii „lupi singuratici” consideră acum că armele automate reprezintă cel mai bun mijloc de a comite atacuri în masă pe străzile noastre. Faptul că graniţele Europei sunt deschise înseamnă că arme precum AK-47 pot fi cu uşurinţă transferate cumpărătorilor din vestul Europei. Arma AK, rar utilizată de infractorii obişnuiţi, este una dintre cele mai cerute arme, potrivit grupărilor mafiote. Din munţii Balcanilor până în zonele uriaşe împădurite şi îndepărtate din estul Europei, reţelele mafiote au acces la milioane de arme care au fost stocate în depozite după anii de confict, arme pe care le pot livra în zone de la marginea focarelor de conflict, cum este Ucraina.
După luni întregi de negocieri cu o reţea infracţională românească, Sky News a fost direcţionată către o regiune izolată a României, unde a avut loc o întâlnire cu membrii bandei mafiote, care urmau să ne prezinte ce arme ne-ar putea livra. Aici nu este niciun subterfugiu: contrabandiştii ştiau că suntem o organizaţie de media care aşteaptă să ilustreze cum se poate obţine o armă într-un mod relativ uşor, mai ales că ei chiar credeau că vom cumpăra arme de la ei. Nu am cumpărat, ceea ce a complicat un pic lucrurile. Problema era că bandei nu-i păsa cine eram, atâta vreme cât eram pregătiţi să plătim cu banii jos. În timpul întâlnirii noastre ne-au spus foarte clar că ei vând absolut oricui, fără a face vreo deosebire: hoţilor, criminalilor în masă, teroriştilor.
Ni s-a spus că, la un anume punct de pe ruta către punctul de întâlnire, un vehicul 4×4 va fi parcat pe partea opusă a drumului şi va semnaliza cu farurile, semnalându-ne să ne oprim. Am fost instruiţi să rămânem în maşină şi să nu încercăm să filmăm sau să ne apropiem de pasagerii celuilalt vehicul până când nu ajungem la destinaţie. Vehiculul celălalt – era o maşină uzată, fără plăcuţe de înmatriculare -, în care se afla şoferul şi un pasager, a întors şi abia atunci am văzut că pasagerii erau nemascaţi, dar aveau pălării pe cap şi şi-au ascuns faţa cu mâinile, după care maşina a demarat, dispărând într-un nor de praf generat de roţile accelerate puternic. I-am urmărit când de-a lungul unor drumuri desfundate şi cu urme de roţi de tractor, când de-a lungul unor drumuri principale, apoi pe nişte drumeaguri care se pierdeau adânc în pădure. Nu mai aveam semnal la telefon. În final, am oprit într-o poieniţă. Cei doi bărbaţi, acum având cagule pe cap, ne-au făcut semn să îi urmăm. Am fost percheziţionaţi, echipamentul pe care îl aveam cu noi a fost verificat, iar telefoanele ne-au fost luate şi încuiate în maşina cu care am venit noi. Cheia maşinii noastre a rămas la ei. Ne-au dus la maşina lor şi ne-au arătat în portbagaj armele pe care aveau de gând să ni le vândă sau cel puţin tipurile de arme pe care le aveau. Ne-au asigurat că pot să ne livreze mii de astfel de arme, împreună cu muniţia aferentă. „Le aducem din Ucraina cu muniţie cu tot şi avem oricâte aveţi nevoie”, a declarat unul dintre cei doi bărbaţi. Bărbaţii au declarat că armele lor sunt traficate din Ucraina în România, după care sunt transportate de către o altă reţea în vestul Europei şi în Orientul Mijlociu – dar vestul Europei a fost prima destinaţie menţionată. Bărbatul a spus că ei fac negoţ numai cu arme de foc, dar au legături strânse cu o altă bandă care este specializată în armament greu: grenade, aruncătoare de grenade şi chiar mine.
Printre armele prezentate nouă erau şi puşti cu lunetă de foarte bună calitate, păreau noi. Una dintre ele, care se ridica la preţul de 3.000 de euro (2.540 de lire sterline), era o puşcă militară austriacă Steyr echipată complet, cu lunetă. Alte arme erau puşti semiautomate, revolvere, arme de vânătoare şi pistoale. La mare preţ erau armele AK-47 noi-nouţe. Această armă, au zis cei doi, s-a vândut la preţul de 1.700 de euro (1.440 de lire sterline) şi a fost cea mai solicitată, iar cererea pentru Europa a explodat pur şi simplu în ultimii doi ani. Arma AK-47 este alegerea perfectă a teroriştilor.
Creşterea semnificativă a atacurilor teroriste în Europa scoate în evidenţă distrugerile pe care le poate genera o armă militară pusă în mâna unor indivizi sau a unor bande. Europa este inundată de arme ilegale, iar Tratatul Schengen face practic imposibilă urmărirea sau stoparea traficului ilegal. În mod tradiţional, atacurile teroriste sunt caracterizate de utilizarea bombelor. Dar asta a fost până acum. Armele automate ucid mult mai mulţi oameni, sunt mai uşor de transportat şi sunt mult mai uşor de folosit.
În întreaga Europă şi în Marea Britanie serviciile de securitate se află acum în alertă permanentă. Noi am arătat filmul făcut la Londra, într-o întâlnire cu ofiţerii Agenţiei Naţionale de Combatere a Crimei (NCA). Ei ne-au confirmat faptul că tipurile de arme, locaţia întâlnirii şi preţurile discutate erau în acord cu informaţiile pe care le deţineau. „Armele provin adesea din apropierea zonelor de conflict precum Ucraina, care este şi locul unde aţi avut voi întâlnirea”, a declarat Ian Cruxton, director al departamentului Crimă Organizată în cadrul NCA. „Trebuie să subliniez faptul că Marea Britanie este, de departe, cel mai sigur loc din Europa atunci când vine vorba de atacuri cu arme precum acestea, dar trebuie totuşi să rămânem vigilenţi şi întotdeauna trebuie să facem mai mult”, a mai spus Ian Cruxton şi a subliniat că graniţa Europei se află la doar 34 de km distanţă.
În România, membrii bandei ne-au spus foarte clar că, dacă nu avem de gând să cumpărăm arme de la ei, ei nu vor mai sta. Înainte să plece, ne-au spus să rămânem pe loc 20 de minute, să le lăsăm timp să se îndepărteze. „Dacă vă întoarceţi, aţi face bine să cumpăraţi, altfel mai bine nu veniţi”, a zis unul dintre cei doi, înainte de a pleca.
SKY NEWS (Marea Britanie), 7 august – Autor: Stuart Ramsay, corespondent (Chief Correspondent)
Traducere: Magda Baciu