Creştinii se pregătesc pentru marea sărbătoare a Sfintei Maria

Creştinii se pregătesc pentru marea sărbătoare a Sfintei Maria. În România, cea mai importantă sărbătoare din an închinată Născatoarei de Dumnezeu este prilejul cu care numeroşi oameni merg în pelerinaj.
Reporter: Remus Rădulescu – Ţinta acestor călătorii cu scop spiritual a sute de mii de credincioşi o constituie mănăstirile închinate Maicii Domnului care îşi sărbătoresc la 15 august şi hramul. Cei mai mulţi pelerini se adună însă în locurile legate, prin tradiţie, de întâmplări miraculoase puse pe seama mijlocirii Sfintei Fecioare Maria. Mânăstirea Nicula, din judeţul Cluj, adăposteşte o icoană care a lăcrimat în mod miraculos în secolul al XVII-lea. Acolo se adună de Adormirea Maicii Domnului peste 100.000 de credincioşi. Icoane considerate făcătoare de mininuni se găsesc şi la Mânăstirile Rohia şi Moisei în Maramureş şi Hodoş-Bodrog, în judeţul Arad. Hram este şi la Mânăstirea Brâncoveanu din Sâmbata de Sus, judeţul Braşov. De Sfânta Marie Mare, ortodocşii bucovineni merg la Putna, unde este mormântul voievodului Ştefan cel Mare şi de la a cărei întemeiere se împlinesc 550 de ani. Tot în Bucovina, catolicii sunt pelerini la sanctuarul din Cacica, unde se află o copie a icoanei „Madona Neagră” din Częstochowa, Polonia. Toate aceste pelerinaje sunt exprimări concrete ale credinţei în puterea de mijlocire a Sfintei Fecioare Maria, considerată în creştinism persoana umană care a ajuns la cea mai înaltă treapă de sfinţenie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 august