La Săvârşin a înflorit „stânjenelul Reginei”

La Castelul Regal de la Săvârşin o floare de iris alb pare să fi înflorit special pentru Regina Ana. Conform sitelului romaniaregala.ro, „la intrarea de vest a Castelului Săvârşin au fost plantaţi toamna trecută stânjenei de diverse culori, proveniţi de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti. Ei au înflorit în această primăvară pentru prima oară. Ieri, la întoarcerea de la slujba de la biserica ortodoxă din Săvârşin, Alteţele Lor Regale au văzut, la intrarea de vest, cum un singur stânjenel alb a înflorit din nou. Vinerea trecută, la întoarcerea Principesei Moştenitoare şi a Principelui Radu la Săvârşin, stânjenelul nu era înflorit. Familia Regală a numit acel stânjenel alb “Stânjenelul Reginei”. Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au participat, ieri, la o slujbă de comemorare a Reginei Ana la Biserica Ortodoxă din Săvârşin. Alteţelor Lor Regale au rămas la Săvârşin până astăzi de unde au plecat la Bucureşti. Majestatea Sa Regina Ana a României, soţia Regelui Mihai I al României, a încetat din viață lunea trecută, la vârsta de 92 de ani. Înmormântarea are loc sâmbătă, 13 august, la Curtea de Argeș, în Noua Catedrala Arhiepiscopală și Regală.