Ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice a fost cea mai dificilă de până acum, în opinia vicepreşedintelui CIO, John Coates

Vicepreşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), John Coates, a declarat pentru BBC că problemele de natură finanicară şi politică au făcut din Jocurile Olimpice de la Rio cea mai dificilă ediţie de până acum. John Coates a lăudat ceremonia inaugurală a Olimpiadei şi calitatea activităţilor sportive, dar şi-a exprimat dezamăgirea că publicul nu a fost mai numeros. Potrivit vicepreşedintelui CIO, situaţia economică şi politică din Brazilia a creat condiţii dificile de trai în această ţară şi că, fără sprijinul remarcabil al primarului din Rio de Janeiro, situaţia ar fi fost mult mai rea. John Coates s-a arătat dezamăgit de faptul că promisiunea privind distribuirea biletelor nevândute către comunităţile sărace şi copii nu pare să se fi materializat şi a recunoscut că CIO se confruntă zilnic cu probleme. Cu toate acestea, oficialul CIO a declarat că, în pofida obstacolelor, organizaţia nu regretă faptul că a adus Jocurile Olimpice în America de Sud, pentru prima dată în istorie.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 august)