Robert De Niro şi Julianne Moore vor juca împreună într-un serial de televiziune

Robert de Niro, laureat al Premiului Oscar, şi Julianne Moore vor juca împreună într-un nou serial de televiziune al cunoscutului regizor, producător şi scenarist american David O Russell. Conform relatării „The Wrap”, regizorul filmului „American Hustle” nu este dispus să dezvăluie detalii despre tema serialului şi încă nu s-a decis cărui canal de televiziune îi pregăteşte producţia, care va avea un număr limitat de episoade. Nominalizat la Premiul Oscar pentru filmele „Silver Linings Playbook”, „American Hustle” şi „Joy”, Russell încearcă pentru a doua oară acest gen de serial de televiziune. În anul 2014, lui Russell i s-a încredinţat realizarea unei drame tv americane, intitulate „The Club”, pe canalul de televiziune ABC, însă acesta a renunţat – a menţionat BBC News. De Niro şi Moore au fost anterior actori principali în serialul de televiziune intitulat „The 30 Rock”. De Niro a jucat şi în filmele lui Russell, intitulate „Silver Linings Playbook” şi „American Hustle”. Moore a debutat pe micile ecrane, la mijlocul anilor ’80, în telenovela „As the World Turns”. Moore a primit Premiul Emmy în 2012 pentru filmul de televiziune „Game Change”, transmis de HBO, în care a interpretat rolul lui Sarah Palint.

(www.mediamix.mti.hu – 10 august)