Comisia Europeană trimite Grecia din nou în faţa Curţii Europene de Justiţie

Comisia Europeană a decis să retrimită Grecia în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea unei decizii din 2008 a executivului de la Bruxelles, prin care se dispunea recuperarea ajutorului de stat incompatibil acordat companiei de construcţii navale Hellenic Shipyards.
Această măsură, anunţată recent de executivul de la Bruxelles, a fost adoptată în baza unei hotărâri din 2012 prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a condamnat Grecia pentru neadoptarea deciziei. În prezent, comisia solicită curţii să impună plata unei amenzi forfetare de aproximativ şase milioane de euro şi a unei penalităţi zilnice de aproape 35.000 de euro începând de la data pronunţării hotărârii curţii şi până la data la care Grecia a luat toate măsurile necesare pentru a executa decizia din 2008 a comisiei. Grecia a subvenţionat cu peste un miliard de euro activitatea şantierelor navale Hellenic Shipyards. Cei mai mulţi bani au fost destinaţi activităţilor militare, fapt care nu intră sub jurisdicţia Comisiei Europene, dar aceasta a solicitat Greciei să recupereze ajutoarele de stat ilegale, în valoare de 230 de milioane de euro, acordate în perioada 1996-2002. Reuters aminteşte că subvenţiile au fost alocate pentru susţinerea financiară a companiei specializate în construcţia de fregate, nave de patrulare şi submarine, pe lângă operaţiunile comerciale civile. Hellenic Shipyards a fost preluată integral în 2005 de către o companie germană, dar autorităţile de la Bruxelles au aprobat acordarea unor ajutoare de stat de 160 de milioane de euro pentru restructurarea operaţiunilor comerciale civile ale Hellenic Shipyards. Din păcate, unele condiţii importante stabilite la acordarea ajutoarelor nu au fost respectate, declara la acea vreme comisarul pentru concurenţă, Neelie Kroes. În plus, sublinia doamna Kroes, Grecia a finanţat ilegal activităţile nerentabile ale constructorului de nave până în 2002, iar subvenţiile trebuie recuperate. La 2 iulie 2008, executivul european a decis că subvenţiile acordate de Grecia companiei Hellenic Shipyards erau incompatibile cu regulile de piaţă din cauza competiţiei neloiale. Compania are de rambursat aproximativ 230 de milioane de euro plus dobânzi. În aprilie 2010, Comisia Europeană constata că sunt zadarnice eforturile de a găsi împreună cu autorităţile elene şi Hellenic Shipyards posibile modalităţi de aplicare a deciziei, aşa că Bruxellesul a decis să dea Atena în judecată la Curtea Europeană de Justiţie. Acum, după şase ani, comisia se vede nevoită să retrimită Grecia în justiţie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 august)