Copreşedintele campaniei „Leave” din Marea Britanie cere Guvernului să clarifice statutul ceţăţenilor europeni de acolo, după ieşirea din UE

Una din personalităţile de frunte ale campaniei pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a declarat că guvernul ar trebui acum să garanteze protejarea drepturilor cetăţenilor europeni care locuiesc aici. Gisela Stuart, copreşedinte al campaniei „Leave” a declarat că va demara un studiu cu privire la această problemă, în urma rezultatului referendumului din iunie, în favoarea ieşirii ţării din UE. Gisela Stuart a precizat că cetăţenii europeni din Marea Britanie au fost lăsaţi în uitare, adăugând că guvernul ar trebui să clarifice în curând faptul că aceştia vor putea rămâne în Regatul Unit. Poziţia guvernului în această privnţă nu s-a modificat, după ce Theresa May a devenit prim-ministru, acesta indicând că vrea să protejeze statutul celor aproximativ trei milioane de cetăţeni europeni din Marea Britanie, atâta timp cât drepturile cetăţenilor britanici din celelalte state membre ale UE vor fi, de asemenea, garantate, transmit corespondenţii BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 august)