Ceremonie națională dedicată marcării a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, în Parcul Carol

Duminică, 28 august, începând cu ora 12.30, Ministerul Apărării Naționale organizează la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol, Ceremonia națională dedicată marcării a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial.

Cu acest prilej, va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor, va fi depusă o coroană de flori, iar membrii Asociației Tradiții Militare vor ”depune jurământul militar”, așa cum era el rostit în urmă cu 100 de ani.

De asemenea, va fi ținut un moment de reculegere, iar militarii Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul” vor trage salve de artilerie. În Memorialul Eroilor Neamului vor fi aprinse candele în memoria eroilor căzuți la datorie.

În finalul ceremoniei, va avea loc un exercițiu militar de tip drill-team pe platoul superior din Parcul Carol.

Ministerul Apărării Naționale îi invită pe cetățeni să asiste la toate aceste activități, la care vor fi prezenți și copiii din Asociația Cercetașilor Tradiționali din România, și să-i comemoreze împreună pe eroii Primului Război Mondial.

***

În atenția televiziunilor: Official broadcaster al manifestării comemorative va fi TVR. Televiziunile interesate de acest eveniment se pot adresa Societății Române de Televiziune pentru preluarea semnalului, cu specificația ”preluare TVR” (persoană de contact: Laura Neagu, șef  Serviciu Resurse de Producție Știri, telefon: 0747.069.955; email: laura.neagu@tvr.ro).

Accesul jurnaliștilor la ceremonia din Parcul Carol va fi permis până la ora 12.00.

Secţia Presă