Calendarul evenimentelor, 27 august – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Guvern

* Gura Humorului/Suceava: Premierul Dacian Cioloş se întâlneşte cu premierul Poloniei, Beata Maria Szydło. Programul celor doi oficiali:

  • ora 11:00 – aterizarea aeronavei premierului Poloniei pe Aeroportul „Ştefan cel Mare”
  • ora 11:45 – sosirea prim-ministrului Republicii Polone, Beata Szydło – la Hotel Best Western Gura Humorului
  • ora 12:00 – convorbiri în plenul celor două delegaţii
  • ora 13:45 – declaraţii comune de presă – la Gura Humorului, Best Western Hotel, sala Tisa

– Ministere

* Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, Ministerul Apărării Naţionale organizează acţiuni comemorative dedicate eroilor care au căzut în luptă sau în prizonierat în timpul acestei conflagraţii. Din program:

► Curtea de Argeş

  • ora 11:00 –ceremonie militară de depuneri de coroane de flori – la Cimitirul Eroilor. Participă secretarul de stat pentru analiză politică şi relaţia cu Parlamentul, Alexandru Victor Micula

– Partide

* Brăila: Clotilde Armand şi Florin Grigorescu, membri ai Uniunii Salvaţi România, vor avea o întâlnire cu presa locală – ora 10:00, la Hotelul Saint-Germain

 

– Culte, Biserică

* Constanţa: Cu prilejul cinstirii, de către Biserica Ortodoxă, a Sfântului Fanurie, un sfânt grec serbat de către comunitatea elenă din Constanța încă din secolul al XIX-lea, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Schimbarea la față” (Biserica Greacă) – ora 9:00

 

– Administraţie

* Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, organizează o nouă ediţie a evenimentului „Jocurile Copilăriei”, care include ateliere de dans, de olărit, spectacole de magie, facepainting, jocuri interactive şi piese de teatru, toate pentru copii – ora 18:00, în Parcul Crângaşi (la scenă) (27 – 28 aug.)

 

– Cultură

* Braşov: A doua ediţie a Festivalului Naţional de muzică uşoară pentru copii şi adolescenţi Junior Music Fest (26 – 27 aug.) prezintă  Gala Laureaţilor care va include şi recitalurile invitaţilor – ora 13:00, la Cultural „Reduta”

– Sport

* Evenimentul “Sport pentru Inima Capitalei”, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Direcţia de Cultură, Sport Turism, PROEDUS şi Clubul Sportiv Municipal – ora 9:00, în Parcul Tineretului, intrarea Şincai

* Asociaţia „Alături de Tineri”, în parteneriat cu World Class, organizează evenimentul „Fitness la Palat”, primul de acest gen din cadrul proiectului „Cultură pentru TINEri” – ora 9:00, la Palatul Mogoşoaia

– Diverse

* Amara, jud. Ialomiţa: Primăria orașului și Consiliul Local organizează o nouă ediție – a VI-a – a Festivalului clătitelor (27 – 28 aug.)

* Târgu Secuiesc: Festivalul cartofului, organizat de Asociaţia Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna

 

– S-a întâmplat într-o zi de 27 august

* Cu 139 de ani în urmă (1877) a avut loc primul atac românesc în Războiul de independenţă (al Regimentului 13 dorobanţi), în sectorul redutei Griviţa din sistemul de apărare a Plevnei. Cucerirea acestui avanpost fortificat se înscrie ca prima victorie a Armatei române în timpul războiului de la 1877-1878 (27.VIII/8.IX)

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Monica (Calendarul Romano-Catolic 2016)

 

– 1858: S-a născut Pamfil Polonic, arheolog amator, topograf şi cartograf; colaborator al lui Gr. G. Tocilescu, care i-a încredinţat conducerea săpăturilor de la Adamclisi (m. 1944)

 

– 1903: S-a născut matematicianul Miron Nicolescu, creatorul şcolii româneşti de analiză matematică; membru titular al Academiei Române din 1953, preşedinte al acestui for (1966-1975) (m. 1975)

 

– 1905: S-a născut inginerul electroenergetic şi profesorul Ion S. Antoniu; activitatea sa s-a îndreptat spre domenii ca electricitatea (măsurători, încercări, producerea şi distribuţia energiei electrice), electrotehnica, matematici pure, istoria ştiinţelor ş.a; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1987)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Italia: Zi de Doliu Naţional în memoria victimelor seismului de miercuri, din centrul Peninsulei, soldat cu cel puţin 280 de morţi, din care opt români

  • Ascoli Piceno, capitala provinciei Marche: Funeralii naţionale pentru victimele seismului, la care participă şi preşedintele italian, Sergio Mattarella – la Domul din localitate

 

– Chişinău: Președintele Parlamentului R. Moldova, Andrian Candu, participă la programul de manifestări organizate cu ocazia a 25 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova – ora 8:30. Programul manifestărilor:

  • ora 8:30 – depunere de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi monumentul „Maica Îndurerată”

Aniversări – Comemorări

 

– Sărbătoarea Naţională a Republicii Moldova. Ziua Independenţei; Parlamentul de la Chişinău a adoptat Declaraţia de independenţă – 27.VIII.1991. Guvernul României a recunoscut independenţa Republicii Moldova în aceeaşi zi – 25 de ani

 

– 1521: A murit compozitorul francez Josquin Despréz (n. ~1440) – 495 de ani

 

– 1574: A murit Bartolomeo Eustachi (Eustachius), savant, anatomist și medic italian, unul din fondatorii anatomiei umane (n. 1500)

 

– 1576: A murit pictorul italian Tiziano Vecellio (n. ~1488/1490) – 440 de ani