Colectiv – Nouă ne pasă! (eveniment caritabil)

Pe 30 octombrie 2015, lumea rock-ului din România a primit o lovitură grea. Una dintre cele mai promitătoare trupe ale noului val, Goodbye to Gravity, a pierdut patru din cei cinci membri în timpul concertului de lansare al celui de-al doilea material discografic, „Mantras of War”.

Alături de ei, fotografi de concerte, graficieni, ziariști, dintre care unii scriau despre muzica rock încă din anii 1990, sunetiști, prieteni si fani, nelipsiți de la concerte, care prin devotamentul lor au menținut vie pasiunea pentru acest gen muzical.

Toți acești oameni, fiecare în felul lui, au contribuit la menținerea unei scene a cărei activitate a fost prilej de mângâiere și bucurie pentru mulți dintre noi. În urma lor au rămas un ocean de tristețe și familii îndurerate, multe dintre ele lipsite de posibilități financiare. Și să nu-i uităm pe răniți. În afară de cei 64 de tineri, plecați mult prea devreme dintre noi, peste 160 de alți răniți se zbat cu probleme fizice și psihice greu de depășit.

Mulți sunt practic mutilați pe viață și au de parcurs un drum lung pană când vor putea, dacă vor mai putea, să-și exercite profesia sau pasiunea. A sosit timpul ca scena pe care au iubit-o și sprijinit-o să fie alaturi de ei.

Suportul nostru îi poate ajuta pe răniti să-și continue tratamentele costisitoare, dar indispensabile pentru a  se pune pe picioare și a se reintrega în societate. Până în acest moment, răniții sunt ajutați de mai multe fundații și Crucea Rosie, din fondurile strânse, însă cum costurile operațiilor sunt foarte mari, în scurt timp banii vor fi epuizati. Este  momentul în care și NOI, cei implicați în fenomenul rock și nu numai, să sprijinim aceste persoane care la rândul lor au susținut si sustin muzica rock și metal. Trebuie sa arătăm că NOUĂ NE PASĂ!

Pe 30 octombrie 2016, la un an de la tragedia în care au pierit 64 pe suflete și alte 160 de suflete se chinuie cu tratamente și operații (unele persoane încă sunt spitalizate sau au nevoie de proteze), va avea loc un eveniment rock  CARITABIL (strângere de fonduri), la Arenele Române din București (capacitate 1500 persoane).

La Arenele Romane va fi un stand special amenajat, unde cei prezenți vor putea achiziționa diferite produse unicat (CD-uri cu autografe, tricouri cu autografe și alte produse) primite din partea formațiilor românești și străine, dornice să-i susțină pe cei aflați în suferință.

Evenimentul, organizat de către o parte din ranitii din Colectiv impreuna cu Asociația Promusic Events, va fi unul de amploare, unde, pe lângă concerte și licitații, #FIND_US (Asociația Fotografilor de Concerte) va veni cu o selectie de printuri (forex colantat, 50x70cm) cu trupa Goodbye to Gravity. Acestea vor putea fi achiziționate direct de la eveniment la prețul fix de 200 lei, iar fondurile strânse de asociație de pe aceste printuri vor merge către colegii fotografi care se afla în procesul de recuperare.

În acest eveniment sunt incluse atât formații tinere precum DAYS OF CONFUSION, UP TO ELEVEN, 9.7 RICHTER, ai căror membri au fost răniți în accident, cât și artiști consacrați printre care se numara HOLOGRAF, VAMA și NICU COVACI.
Alte formații vor fi anunțate curând.

În urma evenimentului caritabil fondurile obținute vor fi donate pentru ajutorarea victimelor din tragedia Colectiv. Cu siguranță că sumele colectate nu vor putea acoperi integral costurile operațiilor și tratamentelor, dar nu putem fi indiferenți la suferințele celor rămași în viață, la suferințele celor care iubesc muzica rock și care au sprijinit acest fenomen.

Orice sumă pe care noi o putem aduna înseamnă un suflet salvat și mai puțină suferință!

Intrarea se face pe baza de donatie (60 lei sau 100 lei) , în functie de posibilitățile fiecăruia. Info: www.AmBilet.ro, rețeaua Eventim (Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo și librăriile Cărturești și Humanitas) și www.iabilet.ro. De asemenea, biletele vor putea fi achiziționate (doar in limita disponibilității) si de la intrarea la concert, în ziua evenimentului (30 octombrie 2016).

Event Facebook:  Colectiv – Nouă ne pasă! (eveniment caritabil)