Brazilia intră într-o „eră a speranţei”, potrivit noului preşedinte, Michel Temer

Noul preşedinte al Braziliei, Michel Temer, a declarat că ţara intră într-o „eră a speranţei”, după demiterea predecesoarei sale, Dilma Rousseff. Domnul Temer a făcut apel la unitate şi a precizat că înlăturarea din funcţie a doamnei Rousseff pune capăt mai multor luni de incertitudine. Senatul Braziliei a votat pentru demiterea preşedintelui Rousseff, cu un număr de 61 de voturi pentru şi 20 împotrivă. Ţara a fost condusă de un partid de stânga, în ultimii 13 ani, iar Michel Temer este un conservator care a promis că va aduce economia pe drumul cel bun, chiar dacă acest lucru va presupune măsuri de austeritate, precum privatizări şi creşterea vârstei de pensionare, transmit corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 1 septembrie