Agenda discuţiilor dintre premierul Dacian Cioloş şi vicepreşedintele Comisiei Europene Jyrki Katainen

Banii europeni, viitorul Uniunii după Brexit şi guvernarea online au fost pe agenda discuţiilor, de ieri, dintre premierul Dacian Cioloş şi vicepreşedintele Comisiei Europene Jyrki Katainen, aflat în vizită la Bucureşti. Potrivit unui comunicat de presă, şeful guvernului român a menţionat că ţara noastră rămâne puternic ataşată proiectului european şi că doreşte creşterea investiţiilor pentru crearea de noi locuri de muncă. Jyrki Katainen s-a întâlnit şi cu vicepremierul Costin Borc, discuţiile vizând inclusiv facilitarea accesului la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii. Cei doi au analizat şi stadiul investiţiilor în cadrul Planului european Juncker, pentru care România a depus până acum 8 proiecte în valoare totală de peste 570 milioane de euro.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 septembrie