Cinci vagoane ale unui tren de marfă au deraiat în vestul Bulgariei

Cinci vagoane ale unui tren de marfă încărcat cu cărbuni au deraiat între gările Voluiak şi Hrabărsko din vestul Bulgariei. Nu au fost înregistrate victime. Circulaţia în zonă a fost întreruptă momentan. Calea ferată a fost distrusă pe o porţiune de circa 10 kilometri – a comunicat responsabilul pe probleme de securitate din cadrul Companiei Naţionale de Infrastructură Feroviară, Biser Mincev. Acesta a subliniat că va dura până când va fi reparat tronsonul de cale ferată afectat în urma incidentului: „10 kilometri de cale ferată înseamnă multă muncă, dar şi materiale. Acest traseu este utilizat de obicei pentru trenuri de marfă. Există şi două trenuri de călători, seara şi dimineaţa, care transportă personalul de serviciu. Va exista un traseu alternativ”, a precizat Mincev. Cauzele incidentului urmează să fie stabilite.

www.bnr.bg – 3 septembrie