Comerţul exterior al Republicii Moldova, la doi ani de la semnarea acordului cu UE

La doi ani de la semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE, Republica Moldova nu a reuşit încă să profite pe deplin de facilităţile acordate. Schimburile comerciale s-au cifrat la aproape 2 miliarde de dolari, de aproape două ori mai puţin decât se prognoza.
Din momentul aplicării acordului de comerţ liber între Moldova şi UE, pe 1 septembrie 2014, Republica Moldova a exportat pe piaţa comunitară produse şi mărfuri în valoare de peste 2,2 miliarde de dolari, faţă de circa 4 miliarde prognozate la momentul încheierii acordului. La doi ani de la semnarea documentului, Republica Moldova mai are restanţe la recunoaşterea unilaterală a certificatelor şi standardelor UE, simplificarea procesului de omologare şi certificare, implementarea procedurilor simplificate de vămuire, reducerea procedurilor, a numărului documentelor şi a timpului necesar pentru obţinerea actelor pentru export, fapt ce reduce substanţial din înlesnirile prevăzute în acord. Potrivit datelor Ministerului Economiei de la Chişinău, documentul a generat totuşi o schimbare în structura exporturilor moldoveneşti către ţările blocului comunitar. După doi ani de la semnarea acordului de liber schimb cu UE şi după o pauză de circa 15 ani, România a revenit pe prima poziţie în topul principalilor parteneri comerciali ai Republicii Moldova, cu circa 24% din exporturile moldoveneşti, urmată de Italia, Marea Britanie, Germania, Franţa şi Polonia. Olanda, Cipru, Franţa şi Spania sunt statele din care provin cele mai multe investiţii străine în RepublicaMoldova. Doar în 2015, în economia naţională au fost investite circa 229 de milioane de dolari, bani europeni, cu 14% mai mult comparativ cu anul 2014. În aceşti doi ani Republica Moldova şi-a armonizat legislaţia la standardele internaţionale, fiind anulate peste 11.400 de norme moldoveneşti care contraveneau celor europene. Republica Moldova s-a reorientat spre piaţele din vest după ce relaţiile sale cu Federaţia Rusă s-au deteriorat simţitor. Rusia a blocat începând cu anul 2006 importul de vinuri moldoveneşti, iar ulterior a instituit embargo şi la fructele, legumele şi carnea din Republica Moldova, restricţii care nu au fost ridicate nici până astăzi. În prezent, Republica Moldova îşi exportă circa 48% din mărfuri în ţările UE, 38% în statele CSI şi 12% în Asia şi Africa.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI ( 2 septembrie)