Economia Braziliei ar putea creşte cu 2,5 procente în 2018

Economia Braziliei ar putea creşte cu 2,5 procente în 2018 şi s-ar putea mări la un ritm cu mult mai mare în anii ce urmează, a anunţat ministrul brazilian al finanţelor, Henrique Meirelles, în cadrul unui seminar ce se desfăşoară la Shanghai. Există oportunităţi de investiţii în sumă de 269 de miliarde de dolari americani, a adăugat oficialul brazilian, care ar ajuta economia statului să-şi revină din recesiunea severă prin care trece începând cu 2014. „Trendul istoric pentru Brazilia este să aibă un ritm mare de creştere economică şi vom munci pentru a reveni la o creştere medie anuală de patru procente”, a menţionat ministrul Meirelles. Oficialul brazilian a participat la un seminar alături de preşedintele Michel Temer, înainte de desfăşurarea summitului G20 din China. Printre oportunităţile de investiţii în Brazilia se numără concesionarea serviciilor publice şi privatizarea companiilor de stat, a precizat ministrul Meirelles, adăugând că unele dintre proiecte vor fi detaliate în cursul acestei luni de către autorităţile guvernamentale.

(www.reuters.com – 2 septembrie)