Ziua Europeană a Culturii Iudaice a fost marcată, la Bucureşti, printr-un spectacol cu tema „limbile vorbite de evrei”

Ziua Europeană a Culturii Iudaice a fost marcată, astăzi, la Bucureşti printr-un spectacol cu tema „limbile vorbite de evrei”, iar la Templul Coral a fost ziua porţilor deschise. Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, a explicat semnificaţia acestei zile.
Aurel Vainer: „E un proiect care are loc pe considerentul că, prin Holocaustul pe care l-au suferit evreii, multe valori ale noastre tindeau să dispară. Se promovează acest program tocmai pentru a face ca valorile iudaismului să rămână în picioare şi să poată beneficia omenirea, de fapt întreagă, din tot ceea ce e bun”.
Ziua Europeană a Culturii Iudaice a mai fost serbată la Sinagoga din Piatra-Neamţ şi la cea din Mediaş, precum şi la Templul Israelit din Tulcea. Organizată pentru prima oară în 2001, această zi este celebrată pe tot continentul în prima duminică a lunii septembrie, precizează redactorul RRA Angela Cerven.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (4 septembrie)