Ministrul de externe, Lazăr Comănescu, a participat la Forumul Strategic de la Bled, din Slovenia

Ministrul de externe, Lazăr Comănescu, e de părere că realizările proiectului european au nevoie de o comunicare mai bună, iar acest lucru ar trebui să reprezinte o prioritate a tuturor ţărilor membre ale Uniunii. Într-un discurs susţinut la cea de-a XI-a ediţie a Forumului Strategic de la Bled, din Slovenia, şeful diplomaţiei române a pledat pentru menţinerea unităţii şi coeziunii Uniunii Europene, pe baza unei agende pozitive şi a unei viziuni comune. Oana Bâlă l-a intervievat pe ministrul de externe, Lazăr Comănescu.
Reporter: Domnule ministru, aţi participat la Forumul Strategic de la Bled. Care sunt concluziile după două zile de dezbateri?
Lazăr Comănescu: Reuniunea din aceste două zile este a XI-a participare, este una, realmente de nivel /…/, nu e vorba numai de participarea unor oficiali reprezentanţi ai guvernelor din statele membre şi nu numai, ale Uniunii Europene, dar şi de personalităţi din lumea academică. Discuţiile s-au concentrat, mai ales, pe evoluţii la nivelul Uniunii Europene şi provocările cărora Uniunea Europeană trebuie să le facă faţă, fie că vorbim de chestiuni precum fenomenul migraţiei, chestiuni legate de securitate internă, dar şi externă, chestiuni legate de vecinătatea Uniunii Europene. Şi, în acest context, desigur, s-a discutat şi despre o nouă strategie globală de politică externă, de securitate a Uniunii Europene. Una, aş spune, dintre cele mai importante concluzii a fost aceea că nu doar că proiectul european trebuie să continue, ci trebuie să fie consolidat, dar, în acelaşi timp, este absolută nevoie ca această consolidare să aibă loc în contextul în care toate acţiunile care se întreprind, fie că e vorba de instituţii europene sau de situaţii /…/ de guverne, trebuie să-şi fixeze ca obiectiv esenţial răspunsul cât mai concret la aşteptările cetăţenilor europeni.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 septembrie)