Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a discutat cu vicepremierul turc, Veysi Kaynak, despre colaborarea dintre Bucureşti şi Ankara

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a discutat, astăzi, la Bucureşti, cu vicepremierul turc, Veysi Kaynak, despre stadiul foarte bun al colaborării dintre Bucureşti şi Ankara. Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, ministrul Comănescu a reconfirmat interesul României pentru menţinerea unei Republici Turce stabile, membru al NATO şi partener cheie al Uniunii Europene. El a amintit că ţara noastră a condamnat încercarea de lovitură de stat şi a reafirmat sprijinul ferm pentru autorităţile constituţionale, alese în mod democratic. În ceea ce priveşte situaţia instituţiilor de învăţământ „Lumina”, ministrul Comănescu a reafirmat că toate instituţiile de învăţământ din România activează în conformitate cu legislaţia românească în vigoare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 septembrie