Discuţii în Valea Jiului pentru redresarea economică a zonei

În Valea Jiului sunt zilele acestea mai mulţi reprezentanţi ai guvernului – ei discută cu autorităţile locale despre posibilitatea redresării economice a zonei. La Petroşani a fost ieri vicepremierul Vasile Dâncu, iar una dintre soluţiile găsite a fost accelerarea absorbţiei de fonduri europene. Executivul urmează de asemenea să adopte în perioada următoare o serie de măsuri pentru trei zone sărace ale României – Valea Jiului, Roşia Montană şi Vaslui. Acolo vor funcţiona birouri teritoriale de asistenţă tehnică ce vor permite autorităţilor locale să obţină eficient consultanţa necesară depunerii proiectelor de finanţare.

Vasile Dâncu: Astea le putem face foarte repede pentru că nu o să le birocratizăm. Le facem în lunile octombrie şi noiembrie, să lucreze, să depună proiecte. Vom deschide noi apeluri pentru proiecte şi vom lucra deja la aceste regului. În această toamnă vor face proiecte pentru Valea Jiului deja, vor aduce priectele care sunt făcute, le vor corecta pe cele care le avem acum şi necesită corecţii. În timpul campaniei noi o să lucrăm, că noi nu intrăm în campanie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 septembrie