Revista presei internaţionale – 10 septembrie 2016

Au trecut 15 ani de la sângeroasele atacuri teoriste din SUA, lumea s-a schimbat, dar nu a uitat. Armata americană comemorează victimele depunând coroane de flori şi păstrând momente de reculegere, relevă „Stars and Stripes”. „Onorăm memoria celor pierduţi atunci şi recunoaştem ţara noastră şi o generaţie întreagă de americani s-au schimbat într-o clipă”, a declarat pentru ziar colonelul Todd Fish, comandantul garnizoanei americane din Wiesbaden, Germania. Şi în Marea Britanie este comemorat evenimentul de acum 15 ani, mai scrie „Stars and Stripes” şi adaugă: „timp de nouă ore şi 11 minute, voluntari militari şi civili au purtat pe rând drapelul SUA în jurul unei baze militare aeriene, în memoria victimelor sângerosului atac.” „11 septembrie 2001 a schimbat atât SUA, cât şi întreaga lume”, subliniază „Le Temps” din Elveţia şi continuă: „Teama de atacuri teroriste a dus la întărirea măsurilor de prevenire şi control, uneori chiar în detrimentul libertăţilor individuale. Cu toate acestea” – mai scrie „Le Temps” – „acţiunile teroriştilor nu s-au diminuat, ci s-au extins, au luat amploare”.
„Le Figaro” consemnează ultimele operaţiuni antiteroriste din Franţa, unde forţele de securitate au prevenit un posibil atac şi au arestat trei femei care făceau parte dintr-un comando coordonat de jihadişti din Siria. „Atacul a fost prevenit şi comandoul a fost anihilat, dar mai sunt şi alţii”, a avertizat preşedintele francez, François Hollande, citat de publicaţia franceză. În Siria şi Irak continuă operaţiunile împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, forţele internaţionale intenţionând să recupereze teritoriile controlate de ISIS în jurul oraşului sirian Raqqa şi Mosul din Irak – scrie „Stars and Stripes”. Forţele siriene au securizat o porţiune a rutei spre Alep şi au reuşit să deschidă o poartă spre vestul oraşului, controlat parţial de rebeli şi parţial de jihadişti – informează „Le Figaro”. Şi în Irak, atacurile aeriene ale forţelor internaţionale au lovit poziţii ale ISIS în zona Bakr, ucigând mai mulţi jihadişti – notează „Iraqi News” şi adaugă că a fost distrusă o mare cantitate de arme şi vehicule utilizate de ISIS.
Coreea de Nord continuă să sfideze comunitatea internaţională, derulând noi teste nucleare – scrie „Financial Times”. După anunţul Phenianului privind succesul ultimelor teste, preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat că „SUA nu acceptă şi nu vor accepta niciodată Coreea de Nord ca stat nuclear”, după cum subliniază „Stars and Stripes”. Ziarul american notează că preşedintele Obama, preşedintele Coreii de Sud şi premierul Japoniei au convenit să acţioneze în cadrul Consiliului de Securitate al ONU şi în cadrul comunităţii internaţionale pentru „adoptarea unor noi sancţiuni şi pentru a demonstra Coreii de Nord că acţiunile sale periculoase şi nelegitime vor avea consecinţe”. Ziarul britanic „The Telegraph” consemnează şi poziţia Rusiei, care a condamnat testul nuclear al Coreii de Nord şi a îndemnat Phenianul să renunţe la programul său nuclear, care reprezintă o ameninţare la adresa regiunii. „Insistăm ca statul nord-coreean să pună capăt escapadelor sale periculoase şi să implementeze necondiţionat rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU”, se arată în comunicatul Moscovei, citat de „The Telegraph”. China, singurul aliat al Coreii de Nord, a reacţionat la rândul ei condamnând dur testele nucleare ale Phenianului, notează agenţia chineză Xinhua. „China, împreună cu comunitatea internaţională, va continua să acţioneze pentru denuclearizarea Peninsulei Coreene, pentru prevenirea proliferării şi menţinerea păcii şi stabilităţii în Asia de Nord-Est”, citează agenţia Xinhua declaraţia ministerului chinez de externe.
Presa internaţională consemnează concluziile summitului Euro-Mediteranean, desfăşurat la Atena. „Miza în regiunea mediteraneană este viitorul Europei” – a declarat premierul Greciei, Alexis Tsipras, citat de „Kathimerini”. Premierul elen a subliniat că este nevoie de o nouă viziune asupra Europei, este necesară stimularea creşterii economice, care să genereze noi locuri de muncă. Alexis Tsipras a mai spus – subliniază „Kathimerini” – că „greutatea pusă pe umerii ţărilor europene de la Mediterana este disproporţionată privind problema refugiaţilor şi este nevoie de o soluţie europeană comună bazată pe responsabilitate colectivă şi solidaritate”.

(Magda Baciu – RADOR)