Românca Ruxandra Risko, supravieţuitoare a atacurilor de pe 11 septembrie 2001, povesteşte cum s-au desfăşurat atacurile

Cetăţeni cu peste 100 de naţionalităţi au murit în atentatele din 2001, inclusiv cinci de origine română. Trauma de atunci este încă prezentă în minţile supravieţuitorilor sau ale rudelor celor ucişi. Ruxandra Risko era în acea dimineaţă la etajul 37, în Turnul 2 de la World Trade Center şi spune că multă vreme după tragedie nu a putut intra într-o clădire înaltă. Ea i-a povestit lui Eugen Coroianu cum şi-a simţit biroul zguduindu-se, după ce primul avion deturnat a lovit turnul vecin din complex.
Ruxandra Risko: „M-am uitat imediat pe geam, să văd dacă pot să îmi dau seama ce s-a întâmplat, de ce s-a mişcat clădirea. Am văzut foarte multe lucruri cazând aşa, din cer, hârtii arzând, mobilă, nişte piese de metal. Imediat ne-am dat seama că s-a întâmplat ceva. Imediat am ieşit afară cu nişte colegi care şi ei au ajuns mai devreme la serviciu, chiar mă gândeam că nu am auzit niciun anunţ, nimic de la building, când am ajuns jos, la parter, unde erau aşa de mulţi oameni şi toţi ţipau şi fugeau şi mulţi poliţişti şi pompieri, ne-am dat seama că ceva e mult mai grav şi mult mai tragic, cum am ieşit prin uşa asta, care era revolving, se învârtea, imediat am auzit, aşa, un zgomot foarte tare şi când m-am uitat în sus, chiar atunci intra avionul al doilea din clădirea în care ieşeam eu. Mi-am dat seama că nu era un accident, asta era ceva terorist şi am fugit cât mai departe. A fost ceva foarte şocant şi mult timp a durat să pot să mă duc acolo înapoi să mă uit şi nu numai asta, dar să intru într-un bloc foarte înalt”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 septembrie)