Aleksandar Vucic: Visul meu este o uniune vamală în Balcani

Prim-ministrul Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat miercuri că se teme pentru stabilitatea Balcanilor de Vest și a solicitat formarea unei uniuni vamale cu toate statele și teritoriile din Balcani. „Nu mă tem pentru viitorul nostru din punct de vedere economic, dar avem nevoie de o stabilitate politică în regiune. Din acest motiv vom investi mai mult efort şi timp pentru a asigura acest tip de stabilitate politică”, a spus Vucic în interviul acordat agenţiei franceze AFP, în ajunul vizitei sale în Franța. Prim-ministrul Serbiei a constatat că relaţia de cooperare între vecini nu a fost un proces uşor după „secole de ură și războaie”. „Visul meu este de a avea o uniune vamală cu toate țările din Balcani, cu toate teritoriile, cu toată lumea. Acesta este visul meu. Să avem o piață unică”, a afirmat Vucic. Aceasta, a explicat el, nu ar fi o altă Iugoslavie, pentru că toţi avem propria noastră țară, și nimeni nu cere nici „o Serbie Mare”, nici „o Croație Mare”, ci o piață care ar duce la creşterea nivelului de trai al cetăţenilor și ca în această regiune să fie companii mai mari și mai bune. Premierul sârb a precizat că o problemă o reprezintă relația între sârbii și musulmanii din regiune şi a adăugat că s-a îmbunătățit încrederea între Belgrad și Pristina, precum şi că Serbia nu va permite ca provincia Kosovo să devină membră a ONU. Referindu-se la integrarea europeană, Vucic a subliniat entuziasmul guvernului său cu privire la aderarea la UE, în ciuda scepticismului care există în legătură cu extinderea Uniunii, dar, totodată, şi printre cei șapte milioane de locuitori ai Serbiei. Vucic a respins ideea că Serbia pendulează între Europa și aliatul său apropiat Rusia, informează AFP. „Suntem pe drumul nostru spre UE. Singura diferență este că ne-am dori să rămânem într-o relație foarte bună cu rușii”, a conchis premierul Vucic.

(www.tanjug.rs – 15 septembrie)