Pregătirea participării echipei României la Jocurile Invictus 2017

La iniţiativa ministrului apărării naţionale, Mihnea Motoc, a avut loc, miercuri, 14 septembrie, prima şedinţă a grupului de lucru condus de generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General, în vederea pregătirii participării echipei de sportivi paralimpici a României, militari răniţi, veterani ai teatrelor de operaţii, la ediţia 2017 a Jocurilor Invictus.

În cadrul întâlnirii, grupul de lucru, format din reprezentanţi ai structurilor din cadrul M.Ap.N. cu atribuţii în domeniu, a propus şefului SMG măsuri concrete în vederea constituirii structurii permanente de coordonare a proiectului „Invictus Team Romania – 2017”, stabilirea responsabilităţilor, calendarului activităţilor principale, precum şi iniţierea demersurilor pentru asigurarea resurselor necesare procesului de selecţie, antrenament şi transport pentru componenţii echipei.

Proiectul „Invictus Team Romania – 2017” va fi o ocazie unică de a demonstra societăţii ce înseamnă adevăratul spirit de luptător, coeziunea echipei şi solidaritatea umană – valori ce definesc veteranii teatrelor de operaţii. Tototodată, va contribui la creşterea gradului de informare în rândul publicului românesc cu privire la problematica militarilor răniţi şi de a încuraja şi sprijini recuperarea fizică şi reabilitarea acestora.

În cadrul proiectului, vor fi încurajaţi să participe cât mai mulţi veterani, indiferent de tipul de dizabilitate, şi care doresc să facă parte din echipă, dar şi familiile acestora, care le vor putea fi alături atât pe timpul pregătirii şi antrenamentelor, cât şi la competiţia de anul viitor, din Canada.

Ca proiect de reprezentare naţională, „Invictus Team Romania – 2017” va încuraja implicarea şi sprijinul cetăţenilor, organizaţiilor guvernamentale şi non-guvernamentale, sau al altor instituţii care doresc să contribuie, pe bază de voluntariat, la succesul acestei iniţiative.

Aceste informaţii sunt disponibile şi în internet, la adresa www.mapn.ro