Petro Poroşenko: „Crimeea nu este subiect de negociere pentru Ucraina”

Problema apartenenţei Crimeii nu este negociabilă pentru autoritățile ucrainene, iar scenariul cedării peninsulei în schimbul soluționării situației din Donbas este, de asemenea, inacceptabil – a declarat vineri președintele ucrainean Petro Poroșenko, în timpul celei de-a XIII-a reuniuni anuale a Strategiei Europene de la Ialta (YES), care are loc la Kiev. „Nu vom accepta și nu vom negocia pe seama Crimeii în schimbul unei soluții convenabile pentru Donbas. Crimeea este teritoriu ucrainean” – a subliniat preşedintele Poroşenko, adăugând că un astfel de precedent periculos, cum ar fi legalizarea anexării ruse a Crimeii, „nu trebuie să aibă loc”. Totodată, Poroșenko a atras atenţia că politicile puse în aplicare de Moscova pe teritoriul Crimeii transformă peninsula într-un lagăr de concentrare. „Nu trebuie să uităm de Crimeea. Această peninsulă ucraineană, ocupată temporar de Rusia, este transformată de Moscova într-un lagăr de concentrare, într-o zonă puternică a prezenței militare, schimbând în favoarea sa echilibrul de forțe din Marea Neagră. Pentru cei care cred în valorile umane şi drepturile omului, Crimeea se transformă într-un adevărat lagăr de concentrare, unde se aplică sancţiuni conform standardelor sovietice” – a declarat Poroșenko.

www.korrespondent.net – 16 septembrie