Oficiali specializaţi în combaterea terorismului din SUA anchetează incidentele de sâmbătă

În Statele Unite ale Americii, oficiali specializaţi în combaterea terorismului anchetează incidentele care au avut loc sâmbătă şi aseară în mai multe oraşe americane. Însă, până în acest moment nu există informaţii că între acestea ar exista vreo legătură sau că ar fi vorba de atacuri teroriste.

Reporter: Cătălin Gomboş: 29 de persoane au fost rănite la New York în urma unei explozii descrisă de primarul localităţii drept „un act intenţionat”, transmite Reuters. Bomba a fost detonată într-o zonă aglomerată din cartierul Chelsea din Manhattan. CNN scrie că o posibilă a doua bombă a fost găsit de poliţie în apropierea locului în care s-a produs explozia de azi-noapte. Este vorba de o oală sub presiune din care ieşeau fire conectate la un telefon mobil. Oalele sub presiune pot fi folosite pentru a construi bombe artizanale, acesta fiind cazul atacului terorist care a avut loc la maratonul din Boston, în 2013, iar telefoanele mobile sunt utilizate pentru a le detona de la distanţă. De altfel, atentatul terorist de la Boston – comis de doi fraţi ceceni adepţi ai grupărilor jihadiste şi soldat cu moartea a trei persoane şi rănirea altor 260 – a fost evocat şi în cazul exploziei unei bombe artizanale amplasată în zona în care s-a desfăşurat o cursă de alergare în statul New Jersey, sâmbătă. Mai multe astfel de bombe fuseseră amplasate într-un tomberon de gunoi, însă doar una dintre acestea a explodat. La cursă, un eveniment organizat pentru puşcaşii marini şi familiile acestora, ar fi trebuit să participe 5000 de persoane, însă nu s-au înregistrat răniţi. În sfârşit, un alt atac a avut loc, tot aseară, într-un oraş din statul Minnesota. Opt persoane au fost rănite prin înjunghere de un bărbat care ar fi întrebat cel puţin o persoană dacă este musulmană şi ar fi făcut mai multe referiri la Allah. Autorităţile nu pot spune, pentru moment, dacă vreunul dintre atacuri a fost de natură teroristă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 septembrie