Organizaţia Human Rights Watch a criticat autorităţile ungare pentru modul în care îi tratează pe imigranţii

Organizaţia Human Rights Watch a criticat astăzi autorităţile ungare pentru modul în care îi tratează pe imigranţii din categorii vulnerabile care încearcă să intre în Ungaria. Organizaţia a precizat că a obţinut informaţii legate de 12 cazuri de violenţă împotriva unor migranţi care au intrat ilegal în Ungaria după data de 5 iulie.

Reporter: Emil Groza – Organizaţia Human Rights Watch a precizat, astăzi, printr-un comunicat, că executivul comunitar ar trebui să determine autorităţile ungare să îşi respecte obligaţiile prevăzute de reglementările europene şi cele din domeniul drepturilor omului pentru a asigura acces la azil, pentru a-i proteja pe azilanţii din categorii vulnerabile şi pentru a cerceta unele informaţii legate de folosirea excesivă a forţei de către organismele de pază a frontierei. Organizaţia aminteşte că autorităţile ungare au introdus o limită maximă de 15 persoane care pot fi primite pe zi în fiecare dintre cele două aşa-numite zone de tranzit de la frontiera cu Serbia, pentru a depune cereri de azil, iar în data de 5 iulie au intrat în vigoare unele reglementări care permit trimiterea dincolo de gardul de la graniţa ungaro-sârbă a imigranţilor ilegali depistaţi pe teritoriul ungar.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 septembrie