Thrillerul „Câini” al regizorului Bogdan Mirică, va rula în cinematografe

Unul dintre cele mai aşteptate filme româneşti ale anului va rula de astăzi în cinematografele din toată ţara. Thrillerul „Câini” al regizorului Bogdan Mirică s-a bucurat de săli arhipline şi de cronici elogioase la toate proiecţiile de până acum, în festivaluri, precum cel de la Cannes şi în avanpremiere. Spectatorii îi vor revedea pe marele ecran pe câţiva dintre cei mai apreciaţi actori români: Dragoş Bucur, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu, Teodor Corban. Vlad Ivanov declară, pentru RRA, că maniera originală în care filmul lui Bogdan Mirică este realizat îi poate aduce succesul la public pe care întreaga echipă îl doreşte.

Vlad Ivanov: Aştept cu nerăbdare să văd care va fi impactul filmului în sălile de cinema. Sunt curios să văd dacă lumea va veni pentru că filmul propune un limbaj nou cinematografic, faţă de minimalismul  românesc. El a fost catalogat la mai toate competiţiile, inclusiv la Cannes ca fiind într-o combinaţie de thriller, east western /…/. Cineva îmi spunea oricât dacă ai închide ochii şi ai face un exerciţiu de maginaţie şi dacă actorii vorbesc în engleză filmul poate fi oricând în America la Hollywood.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 septembrie