Previziunile săptămânii 26 septembrie -2 octombrie 2016

Luni, 26 septembrie

* ora 9:00 – activităţi în Comisiile parlamentare

* ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului permanent

* ora 13:00 – şedinţa Biroului permanent

* ora 14:00 –  lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 –  lucrări în plen

* Lucrări în Comisiile permanente

  • Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
  • 13:30 – Comisia pentru dezvoltare şi strategie economică
  • ora 14:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – sala 5001
  • ora 15:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – sala 7029

* Agenda preşedintelui Subcomisiei pentru populaţie şi dezvoltare, Ion Rotaru, şi a membrilor subcomisiei:

  • ora 14:00 – Întrevedere cu o delegaţie a Forumului Parlamentar European pentru Populaţie şi Dezvoltare – la Salonul „Dimitrie Cantemir”

* Agenda preşedintelui Comisiei pentru afaceri europene, Anca Boagiu, şi a membrilor comisiei:

  • ora 15:30 – Întrevedere cu o delegaţie a Comisiei pentru afaceri europene a Adunării Naţionale a Republicii Franceze, condusă de Danielle Auroi, preşedinta comisiei – la Salonul „Dimitrie Cantemir”

* ora 14:00 – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 15:00 – activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Şedintele Comisiilor parlamentare:

  • ora 16:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – la sala „Mihai Viteazul”

* ora 16:00 – şedinţa în plen: Ora Guvernului – Dezbateri politice, la solicitarea Grupului parlamentar al PNL, cu tema „Situația privind propunerile de modificare a Codului Fiscal avute în vedere de către Guvern, poziția Ministerului Finanțelor Publice în privința depășirii deficitului bugetar structural și a introducerii unei amnistii fiscale”. Participă Anca Dana Dragu, ministrul finanțelor publice

* Are loc ceremonia de semnare a Acordului între Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) şi Camera Deputaţilor (CD) privind măsurile agreate pentru modernizarea României, precum şi Modernizarea şi Transparentizarea activităţii Camerei Deputaţilor – ora 14:30, la sala de şedinte a Preşedintelui Camerei Deputatilor. Acordul va fi semnat de către Preşedintele Camerei Deputaţilor împreună cu lideri ai Grupurilor Parlamentare din CD si Președintele CNMR, Alexandru Cumpănaşu, precum şi de vicepresedinţii CNMR, preşedinţi ai organizaţiilor membre ale CNMR (Sorin Cîmpeanu, Ion Popescu, Simion Hancescu, Marius Nistor, Anton Hadar, Dorel Paraschiv, Dumitru Coarna, Dragoş Frumosu, Gabriel Ionescu, Mihaela Olaru, Alexandru Ferariu, Marian Florea)

* Delegaţia Comisiei pentru afaceri europene din Adunarea Naţională a Franţei, condusă de Danielle Auroi, preşedinta comisiei, aflată, în perioada 24-27 septembrie, în vizită oficială în România, va avea o întrevedere cu membrii Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor (sala de şedinţă a comisiei) – ora 14:30. Pe agenda discuțiilor se vor afla aspecte care ţin de relaţia bilaterală şi subiecte la zi la nivel european, precum evoluţiile în ce priveşte gestionarea migraţiei, Politica Europeană de Vecinătate, Politica Regională şi Politica Agricolă Comună

* Programul premierului Dacian Cioloş:

  • ora 16:00 – întâlnire săptămânală cu președintele Klaus Iohannis
  • Întâlniri de lucru cu miniștri

* Lansarea cărţii „Personalităţi literare şi culturale legate de oraşul Târgovişte” de Mgr. Gabriela Mádrová.Prezentare susţinută de PHDr. Mircea Dan Duţă. Invitaţi: Adrian Miroslav Merka, deputat, preşedintele Grupului de prietenie România-Republica Cehă;Daniela Gîtman, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe al României; PhDr. Libuše Valentová, CSc., şefa Secţiei de românistică din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Caroline din Praga; Doc. PhDr. Jiří Felix, CSc., profesor honoris causa al Universităţii din Bucureşti, membru de onoare al Institutului de Lingvistică al Academiei Române

* Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri europene, Cristian Bădescu, cu o delegaţie a Comisiei pentru afaceri europene din Adunarea Naţională a Franţei, condusă de Danielle Auroi, preşedintele Comisiei – ora 9:30, la sediul MAE

* World Vision România organizează dezbaterea „Accesul gratuit la servicii medicale materne – un drept garantat pentru femeile din România”, în cadrul căreia se vor prezenta rezultatele „Studiului privind barierele întâmpinate de femeile şi adolescentele vulnerabile din mediul rural în accesarea serviciilor de asistență maternală si sănătate reproductivă din România” – ora 9:30, Institutul Național de Sănătate Publică, Sala 317,  Str. Dr. Leonte Anastasievici nr.1-3. Participă ministrul sănătății, Vlad Voiculescu. Invitaţi speciali: dr. Naveen Rao, preşedintele programului internaţional Merck for Mothers, o iniţiativă de 500 milioane de dolari destinată reducerii mortalităţii materne şi Gabriele Grom -AVP Central Europe Cluster, ambasador Merck for Mothers

* Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, primeşte o delegaţie a Biroului pentru Relaţii cu Diaspora din Republica Moldova, condusă de directorul general Olga Coptu şi însoţită de ambasadorul Republicii Moldova, Mihai Gribincea

* Cluj – Napoca: De la ora 11:30, vor fi vizitate spaţiile organizate în centrul terapeutic pentru femei din cadrul Penitenciarului Gherla. Participă ministrul justiţiei, Raluca Alexandra Prună. Centrul Terapeutic pentru Femei Gherla a fost inaugurat la 29 august

* Oradea: Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, efectuează o vizită de lucru în municipiu. Din program

  • ora 13:00 – participare la inaugurarea centralei pe gaz – Şos Borşului

* ora 14:00 – vizită la un amplasament terminal intermodal şi la lucrările reţelei de termoficare – ora 14:30

* ora 16:00 – întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor locale şi ai operatorului regional implicaţi în proiectul Aparegio – sala de şedinţe a Companiei de Apă Oradea

* ora 17:30 – declaraţie de presă la finalul întâlnirii

* Slatina: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor organizează dezbaterea publică ‘Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi’ – ora 10:00, la sediul Consiliului Judeţean Olt, bd. A.I. Cuza nr. 14

* Washington: Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu semnează Parteneriatul strategic bilateral româno-american

* S.U.A.: Secretarul de stat pentru afaceri strategice, din cadrul MAE, Dan Neculăescu, participă la cea de-a V-a reuniune a Task Force-ului pentru implementarea Declaraţiei comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi Statele Unite ale Americii, la Washington D.C.,

* În perioada 26 -30 septembrie, la nivel naţional se desfăşoară cea de a XI-a ediţie a „Săptămânii prevenirii criminalităţii”, un bun prilej pentru promovarea activităţii de prevenire a criminalităţii şi pentru dezvoltarea parteneriatelor, atât cu cetăţenii, cât şi cu mediul privat. Astăzi este „Ziua prevenirii delincvenţei juvenile”. Din program:

  • ora 10:00 – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti va lansa evenimentul „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, aflat la cea de a 11-a ediţie, în prezenţa domnului director general, chestor de poliţie Mihai Marius Voicu – la Biblioteca Naţională a României
  • în partea a doua a întâlnirii, specialişti în domeniul prevenirii criminalităţii, profesori universitari (prof. Dr. Tudorel Butoi, prof. Dr. Gheorghe Florian, prof. Dr. Ştefan Prună) şi practicieni (poliţişti în rezervă care au lucrat pe linia prevenirii criminalităţii şi reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu) vor participa la un seminar pe tema “Prevenirea – 22 de ani de inovaţie”, unde vor fi dezbătute principalele căi de dezvoltare a acestui domeniu

* Şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL – ora 12:00, la Camera Deputaţilor, sala grupului PNL, etaj 2

* Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  organizează în perioada 26 septembrie – 1 octombrie, o serie de manifestări în cadrul Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al Tipografilor bisericeşti. Din program:

  • ora 12:30, în Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va întâmpina delegația Patriarhiei Antiohiei, condusă de Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, și delegaţia Patriarhiei Georgiei, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi
  • ora 16:00, la Mănăstirea Antim din Bucureşti, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea al Antiohiei și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi, vor oficia slujba de sfințire a Altarului bisericii și a picturii clopotniței, precum şi binecuvântarea lucrărilor executate la noul muzeu de la Mănăstirea Antim. Cu acest prilej, vor fi duse în pelerinaj la Mănăstirea Antim Moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu de la biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou din Bucureşti
  • ora 18:00 – la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul

* Întâlnirea spirituală şi seara duhovnicească cu tema „Despre tinerii de azi şi relaţia lor cu familia creştină contemporană în faţa provocărilor lumii actuale”, invitat de onoare fiind Părintele Nicolae Tănase de la Parohia Valea Plopului, judeţul Prahova – ora 18:00, Parohia „Sf. Cuv. Antonie cel Mare”, din cartierul Titan, Str. Jean Steriadi nr. 19/A, sector 3

* Vladimír Války, ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Cehe la Bucureşti participă la întâlnirea festivă a boemiştilor, româniştilor şi prietenilor Republicii Cehe şi ai României care va avea loc cu prilejul Zilei limbii cehe (26 sep.) – ora 17:00, la reşedinţa ambasadorului ceh din Str. Oţetari nr. 7

* Procurorul general al României primeşte o delegaţie a Asociaţiei „21 Decembrie 1989”, condusă de preşedintele Teodor Mărieş – ora 15:00, la Parchetul General

* Seminarul „Finanţe manageriale şi evaluarea afacerii în setarea strategiei de dezvoltare a firmei”, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României, în colaborare cu Institutul Bancar Român – ora 9:00, la CCIR Business Center (26-27 sep.)

* Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii organizează conferinţă internaţională cu tema „Noua paradigmă a comunicaţiilor radio” – ora 9:00, la Hotel Radisson Blu

* KMG International şi Academia de Studii Economice Bucureşti lansează studiul de impact al activităţilor şi operaţiunilor desfăşurate de o companie privată pe plan intern – ora 10:00, la ASE, Sala Aula Magna

* Seminarul „Legislaţia achiziţiilor publice în România. Implementarea noilor directive ale Uniunii Europene”, organizat de USH Pro Business, centru specializat al Universităţii „Spiru Haret” pentru activităţi dedicate mediului antreprenorial – la Sediul USH Pro Business, Str. Nicolae Iorga nr. 34-36 (26-28 sep.)

* Tulcea: Reuniunea regională cu tema ‘Sprijin pentru autorităţile contractante în aplicarea noii legislaţii în domeniul achiziţiilor publice’ organizată de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Instituţia Prefectului Judeţul Tulcea – ora 11:00, la Teatrul Jean Bart din municipiu

* Reprezentanța Comisiei Europene, în colaborare cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și cu Departamentul pentru Relații Interetnice – Guvernul României organizează festivalul „Let’s play LinguaFEST 2016”, o intervenție cultural-educațională susținută de școli implicate în programul Erasmus+ și de școli ale minorităților naționale din România – ora 11:00, în Sala Mare a Centrului Cultural ARCUB Gabroveni

* Festivitatea de absolvire a promoţiei “Thoma Ionescu” 2016 a Facultăţii de Medicină a UMF „Carol Davila” Bucureşti – ora 12:00, la Sala Palatului

* Constanţa: Prima întâlnire a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret al Municipiului Constanţa – ora 14:00, la Palatul Administrativ, Sala Ovală

* Iaşi: Târgului educaţional World Education Fair (WEF), organizat de IntergralEdu, la care vor participa peste 70 de instituţii de învăţământ din Europa, Marea Britanie şi SUA – ora 11:00, Grand Hotel Traian

* Jud. Sălaj: În săptămâna cercetării ştiinţifice în judeţul Sălaj (26 sep. – 1 oct.) au loc o serie de manifestări ştiinţifice cu şi pentru elevi ce marchează în judeţ, ediţia din acest an a “Nopţii Cercetătorilor Europeni”. Evenimentele sunt organizate de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău şi Centrul de Cercetări Biologice (CCB) Jibou, în colaborare cu mai multe unităţi şcolare şi se vor desfăşura în şcoli sau în cadrul celor două instituţii organizatoare, sau pe platoul din centrul Zalăului, unde vor avea loc 15 ateliere interactive şi o serie de conferinţe cu teme mai puţin întâlnite

* Oradea: Lansarea cărţii „Jilţ şi caldarâm”, autor Ervin Szekely, redactor şef Redacţia Minorităţi a Radio România. Prezintă Traian Ştef, poet şi critic literar – ora 18:00, la Barul ReWin

* Un adevărat şlagăr al muzicii clasice, „Carmina Burana” de Carl Orff, va fi interpretată de Orchestra Naţională Radio din Bucureşti, de la ora 19:00, în primul concert susţinut în cadrul Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo, ediţia a III-a, organizat de Radio România, în perioada 23 septembrie – 1 octombrie. Orchestra va fi condusă de Cristian Măcelaru. Pe scenă vor mai evolua Corul Academic Radio, dirijor: Ciprian Ţuţu şi Corul de Copii Radio, dirijor: Voicu Popescu. Invitatul special al serii este violoncelistul Răzvan Suma. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional, Orchestrele şi Corurile Radio

* Lansarea volumului „Barometrul de Consum Cultural 2015. Preferinţe, practici şi tendinţe”, organizată de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală – ora 15:30, foaierul Aulei Ministerului Culturii

* Teatrul Naţional Radiofonic lansează o nouă premieră, în cadrul proiectului Scena radiofonică a dramaturgiei contemporane româneşti – ediţia 2016: „Ultima cafea cu Iuliu Maniu”, de Dinu Grigorescu. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Lungeanu – ora 11:00, la clubul de la hotelul Ramada Majestic de pe Calea Victoriei

* Reşiţa: Conferinţă de presă privind Festivalul „Zilele Palatului Cultural” (30 sep. – 2 oct.) – ora 12:00, la Palatul Cultural, sala de protocol

* Belgrad: Institutul Cultural Român de la Viena în colaborare cu Ambasada României în Republica Serbia şi Lectoratul de limba română din cadrul Facultăţii de Filologie a Universităţii din Belgrad participă la a 4-a manifestare dedicată Zilei Europene a Limbilor la Belgrad. Evenimentul, organizat de Institutul Goethe de la Belgrad şi clusterul EUNIC Serbia, se desfăşoară de la ora 14:00, în Piaţa Studenţilor, iar de la ora 17:00, trupa românească Nightlosers va susţine un concert

* Londra: Institutul Cultural Român din Londra şi Global Art Association prezintă în celebrul teatru de dans Sadler’s Wells spectacolul „L’Om DadA” al legendarului coregraf Gigi Căciuleanu, o coproducţie a Teatrului Naţional Bucureşti şi a Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”, împreună cu Gigi Căciuleanu Romania Dance Company şi Fundaţia Art Production. Proiectul este realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român

* Madrid: Cu ocazia Zilei europene a limbilor (26 sep.) între 26 și 30 septembrie, 18 instituții culturale și ambasade ale unor țări membre ale Uniunii Europene din capitala Spaniei, în colaborare cu Reprezentanța locală a Comisiei Europene, vor oferi un amplu program cultural și lingvistic care sprijină promovarea învățării limbilor străine și diversitatea lingvistică în Europa – la Consiliul Britanic, Institutul Cervantes, Institutul francez, Institutul Goethe, Institutul Iberoamerican din Finlanda, Institutul Italian de Cultură și Reprezentanța Comisiei Europene în Spania

* Viena: De Ziua Europeană a Limbilor (26 sep.), Biroul de Informaţii al Parlamentului European, Reprezentanţa Comisiei Europene la Viena, Institutul Cultural Român de la Viena şi alţi membri ai clusterului EUNIC Austria organizează manifestarea „Micul Prinţ – o călătorie prin spaţiile lingvistice ale Europei“ – la Casa Uniunii Europene din capitala austriacă. Din program:

  • ora 16:00 – programul pentru copii și adolescenți cuprinde filme cu Micul Prinţ în diferite limbi europene, jocuri de memorie, ateliere de pictură cu Alba Cruz (Spania) și manifestarea „Micul Prinţ călătoreşte în Italia“/„Der Kleine Prinz reist nach Italien“ cu Barbara Crisci
  • ora 19:00 – prelegerea „Micul Prinţ – un mesaj pentru Europa?“ susţinută de dr. Susanne Schauf; vor fi prezentate lecturi în diferite limbi europene ale unor pasaje scurte din celebra poveste. Lectura în limba română a fragmentelor va fi asigurată de Irina Cornişteanu, director al Institutului Cultural Român de la Viena. De asemenea, va avea loc spectacolul „Theater trifft Kunst“ în regia lui Paolo Pace

* Zürich, Elveţia: Producţia independentă „Două lozuri” regizată de Paul Negoescu are premiera internaţională în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Zürich (22 sep. – 2 oct.), fiind inclusă în competiția de lungmetraje – ora 18:15, la Arthouse Piccadilly. Participă Paul Negoescu (regizor), Ana Drăghici (director de imagine), Dorian Boguţă (producător şi actor) şi Ovidiu Dunel-Stancu (producător executiv) susţinuţi de Institutul Cultural Român de la Viena

* China: Meciul de tenis dintre Simona Halep şi Irina Begu, în turul al doilea al turneului WTA de la Wuhan

* * * * *

– New York: Prima dezbatere TV dintre candidatul republican, Donald Trump şi candidata democrată,  Hillary Clinton, la Casa Albă – la Hofstra University din Long Island

– Baku, Azerbaidjan: Referendum cu scopul de a fi un amendament constituțional care să consolideze puterile președintelui azer Ilham Aliyev

– Madrid: Alegeri regionale în Ţara Bascilor şi Galicia

– New York: Sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU; Consiliul de Securitate convocat într-o nouă reuniune de urgenţă cu privire la situaţia din Siria şi violenţele din zona Alep (nord)

– Berna: Referendum asupra unei noi legi privind informaţiile

– Viena: Cea de-a 60-a Conferinţă Generală a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) (26 – 30 sep.)

– Alger: Reuniunea membrilor Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol la Forumului Internațional al Energiei (26 – 28 sep.)

– Lagos: Conferința Internațională pentru Energie (26 – 29 sep.)

– Madrid: Deschiderea procesului pentru fostul director general al FMI, Rodrigo Rato (în perioada 2004 – 2007), acesta fiind acuzat pentru deturnare de fonduri dintr-o bancă unde directorii dispuneau de carduri de credit pentru cheltuieli nelimitate şi fără control

– Cartagena: Urmează să fie semnat un acord de pace în Columbia, între guvern și gherilele FARC (Forțele Armate Revoluționare din Columbia), punând capăt unui război de gherilă de aproape 52 de ani

– Bruxelles: Aniversarea a 70 de la înfiinţarea săptamânalului „Journal Tintin”

– Londra: Prezentarea de presă a expoziţiei celor patru finalişti ai premiului Turner, pentru artă contemporană – la Muzeul Tate Britain; expoziţia va fi deschisă pentru public, marţi, 27 septembrie. Creat în 1984, premiul Turner poate fi atribuit oricărui artist cu vârsta sub 50 de ani care lucrează în Marea Britanie

Marţi, 27 septembrie

* ora 10:00 – Membrii Comisiei pentru politică externă a Senatului şi Comisiei pentru integrare europeană între Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, au o întrevedere cu un grup de diplomaţi şi funcţionari publici din Republica Moldova – la Salonul „Dimitrie Cantemir”

* ora 10:30 – lucrări în plen

* Lucrări în Comisiile Permanente:

  • ora 9:30 – Comisia pentru mediu – camera 323, Corp E3, Etaj 2
  • ora 13:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi – sala 6054
  • ora 13:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – sala 5001, etaj 5
  • ora 13:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
  • ora 13:00 – Comisia românilor de pretutindeni – sala 7037/3
  • ora 13:00 – Comisia pentru transporturi şi energie – sala C006-015
  • ora 13:00 – Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului și privatizare
  • ora 13:30 – Comisia pentru afaceri europene – camera 3040
  • ora 13:30 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – sala 3047
  • ora 13:30 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – sala 7029

* ora 8:30 – şedinţa în plen

* la înch.şed.de vot final- şedinţa Biroului Permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Activitate în Comisiile Parlamentare:

  • ora 14:00 Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113 etaj4
  • ora 14:00 Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
  • ora 14:00 Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 3150
  • ora 14:00 Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala Mihai Viteazul
  • ora 14:00 Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala comisiei
  • ora 14:00 Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, etaj 1
  • ora 14:30 Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 14:30 Comisia pentru afaceri europene – sala Corp B2 Parter
  • ora 14:30 Comisia pentru muncă şi protecţie socială – sala 23, et.PM, corp B4

* Programul premierului Dacian Cioloş:

  • ora 9:00 – întâlnire cu vicepremierii Vasile Dîncu și Costin Borc
  • ora 12:00 – participare la Consiliul Suprem de Apărare a Țării
  • ora 18:30 – participare la recepția organizată cu ocazia zilei naționale a Republicii Populare Chineze

* PACK EXPO va fi organizat de Euroexpo Fairs, în colaborare cu Romexpo şi Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în perioada 27 – 30 septembrie şi va reuni tehnologii, materii prime şi consumabile pentru producţia de ambalaje, soluţii de ambalare, etichetare şi codificare, manipulare şi depozitare pentru industria alimentară şi de băuturi, farmaceutică şi cosmetică dar şi alte industrii conexe – ora 10:00, în Sala Cupola a Pavilionului Central Romexpo. Participă premierul Dacian Cioloș, ministrul mediului, Cristina Pașca-Palmer, ministrul agriculturii, Achim Irimescu, secretarii de stat Raul Călin Pop şi Elena Dinu, președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, Nini Săpunaru, împreună cu inițiatorii proiectelor de lege privind reducerea risipei alimentare, președintele Comisiei de Mediu din Camera Deputaților, Carmen Ileana Moldovan și conducerea Administrației Fondului de Mediu

  • Conferința intitulată „România în Fața Provocărilor Privind Reducerea Risipei de Hrană”
  • Dezbaterea cu tema „Ambalaje şi Soluții Inovatoare de Ambalare pentru Reducerea Risipei de Hrană”

* În cadrul celei de a XI-a ediţie a „Săptămânii prevenirii criminalităţii” (26 -30 sep.), astăzi este „Ziua prevenirii victimizării minorilor”. Din program:

  • ora 9:00 – în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti vor fi desfăşurate activităţi de prevenire a victimizării minorilor – în 4 şcoli generale şi 2 licee de pe raza sectoarelor 1- 6 (Liceul Cervantes, Şcoala 41, Şcoala 47, Şcoala 120, Liceul Dimitrie Gusti, Şcoala 157)
  • ora 12:00 – în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Asociaţia Spring şi DGASPC sectoarele 4 şi 5 va fi lansat primul Proiect de prevenire a bullying-ului în şcoli – „O mână de prieteni” – la Palatul Copiilor, Sala Mică

* Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor organizează conferinţa de presă cu tema „Relaxarea condițiilor privind comerțul comunitar cu suine din exploatațiile comerciale”, susţinută de preşedintele ANSVSA, dr. Radu Roatiş Cheţan, Emil Dumitru, președinte Pro Agro și Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc – ora 11:00, la sediul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din Piaţa Presei Libere, nr. 1, corp D, etaj 1

* Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  organizează în perioada 26 septembrie – 1 octombrie, o serie de manifestări în cadrul Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al Tipografilor bisericeşti. Din program:

  • ora 9:30 – Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfânta Liturghie împreună cu Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, alături de ierarhii antiohieni, georgieni şi români – la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale

► Râmnicu-Vâlcea

  • ora 19:10 – primirea oficială a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, împreună cu delegațiile Patriarhiei Antiohiei și Patriarhiei Georgiei – în Catedrala Arhiepiscopală din localitate

* Cluj – Napoca: Conferinţa finală a proiectului „Înfiinţarea unui centru terapeutic pentru femei în cadrul Penitenciarului Gherla”, proiect derulat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor – ora 10:00, în sala de conferinţe a Hotelului Grand Napoca. Proiectul se derulează în parteneriat cu Penitenciarul Bredtveit din Norvegia şi Penitenciarul Gherla în perioada aprilie 2014 – decembrie 2016

* Asociaţia CARP „OMENIA”  organizează o festivitate cu prilejul „1 Octombrie – Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”-  ora 10:00, la Colegiul Economic Viilor, Şos. Viilor, nr. 38, sect. 5

* Conferinţă de presă legată de campania de responsabilitate socială, „Reducem risipa alimentară. Preţuim hrana”, iniţiată de Asociaţia Facem România Bine, în parteneriat cu Euroexpo şi Romexpo – ora 10:00, la Romexpo

* Agenţia de ştiri News.ro organizează conferinţa cu tema „Finanţarea Companiilor în Insolvenţă. Ce soluţii sunt disponibile pentru redresarea companiilor în insolvenţă?” – ora 9:30, la Hotel Intercontinental, sala Fortuna

* Conferinţa „Rolul băncilor în dezvoltarea afacerilor”, organizată de publicaţia online www.bankingnews.ro – ora 10:00, la CCIR Business Center, Amfiteatrul Albastru

* Seminarul naţional de fiscalitate şi contabilitate, în cadrul căruia se prezintă noutăţile legislative din fiscalitate şi contabilitate – ora 16:00, la  Centrul de Conferinţe Crowne Plaza, Sala Primavera

* Sibiu: Are loc evenimentul „New Societies, Old Minorities / New Minorities, Old Societies?”, în cadrul proiectului “Sibiu- Capitală Universitară Europeană, ediția a II-a” al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, ce își propune să stimuleze excelența culturală şi să evidențieze dimensiunea internațională a culturii și a mediului academic în Sibiu, prin implicarea activă a ULBS în problemele comunității locale și în viața academică internațională – în „Aula Magna” a universităţii și în spațiile de învățământ ale ULBS (Str. Lucian Blaga nr. 2A), precum și la Centrul de Reuniune Academică (Str. Banatului nr. 7) (27 sep. – 1 oct.)

* Dirijorul Kristjan Järvi este directorul de onoare al Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo, ediţia a III-a, organizat de Radio România, în perioada 23 septembrie – 1 octombrie. Dirijor principal al Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig, acesta va conduce ansamblul pe scena Sălii Radio în serile de 27 şi 28 septembrie, de la ora 19:00. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional, Orchestrele şi Corurile Radio

* Muzeul Naţional de Artă al României, Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti şi Centrul Gravurii şi al Imaginii imprimate din La Louviere organizează conferinţa de presă care anunţă deschiderea expoziţiei de grafică Pierre Alechinsky şi scriitorii (28 sep. 2016 – 31 ian. 2017) – ora 11:00, în Sălile Kretzulescu ale MNAR. Participă Catherine de Braekeleer, directoarea Centrului Gravurii şi al Imaginii imprimate din La Louviere, Eric Poppe, Delegat al Valoniei-Bruxelles la Bucureşti şi Călin Stegerean, director general al Muzeului Naţional de Artă al României. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internaţional

* Muzeul Național al Țăranului Român şi asociaţia culturală Artă şi Imagine, organizează vernisajul expoziţiei „Salonul Fotografului Român” (27 sep. – 9 oct.), eveniment aflat la ediţia a III-a – ora 19:00, în Sala „Tancred Bănăţeanu” a Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR)

* În perioada 27 septembrie – 13 octombrie, scriitorul Andrei Codrescu se întâlnește cu publicul la București, Craiova, Zalău, Cluj-Napoca și Sibiu, în cadrul unui turneu organizat la inițiativa scriitoarei Ruxandra Cesereanu, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Seria de evenimente va debuta astăzi, de la ora 18:30, la Institutul Cultural Român din București (Aleea Alexandru nr. 38), cu „O seară cu Andrei Codrescu”, care va include lansarea cărţii „The Art of Forgetting / Arta uitării” (poeme, editie bilingvă, traducere de Alexandru Oprescu, Editura Caiete Silvane, Zalău și Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca) și conferința „Centenarul Dada văzut prin Ghid dada pentru postumani. Tzara şi Lenin joacă şah”

* Conferință Round Table București (20 sep. – 8 nov.), moderată de muzicologul Valentina Sandu – Dediu, având-o învitată pe cineasta Ada Solomon – ora 19:00, la Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică, Str. Știrbei Vodă nr. 33

* Cea de-a V-a ediţie a Docuart Fest anunță pentru această toamnă 6 zile de diversitate cinematografică în perioada 27 septembrie – 2 octombrie, evenimentul fiind găzduit de Cinemateca Eforie și Cinema Muzeul Țăranului Român

* Un ansamblu unic de artefacte personale având ca proveniență atelierul Brâncuși de la Paris, aparținând familiei Emilian Radu, va fi scos la vânzare în cadrul Licitaţiei pentru subscripţia publică „Cuminţenia Pământului” – ora 19:30, la sediul Artmark din Str. C.A. Rosetti nr. 5

* Compania Teatrală  Zona, în parteneriat cu Protoieria Sectorul II Capitală şi L.T.C.O.R. filiala Sector II lansează piesa de teatru creştin intitulată „Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică şi neam”, spectacol care are binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – la Teatrul Metropolis din Bucureşti (27 – 28 Sep.)

* Alexandria: Consiliul Judeţean Teleorman şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman organizează cea de-a 47-a ediţie a Festivalului-concurs naţional de muzică populară românească „Pe Deal la Teleormănel”, care se va desfăşura în perioada 27 – 29 septembrie, pe Platoul din faţa Casei de Cultură

* Cluj-Napoca: Concert susţinut de cântăreţul german Thomas Anders şi Modern Talking band – ora 20:00, la Sala Polivalentă

* Timişoara: În cadrul Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Româneşti, FEST-FDR2016 (25 – 30sep.), Teatrul Naţional prezintă avanpremiera naţională a filmului artistic „Inimi cicatrizate”, în regia lui Radu Jude, peliculă câştigătoare a Premiului Special al Juriului şi a Don Quijote Prize, oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului International de Film de la Locarno – ora 19:00, la la Cinema City

* Chişinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Centrul de Istorie și Cultură Militară al Ministerului Apărării al Republicii Moldova, organizează vernisajul expoziţiei „Basarabia în perioada Primului Război Mondial” (27 sep. – 20 oct.) – ora 11:00, la Centrul de Istorie și Cultură Militară

* Stockholm, Suedia: În contextul Târgului de Carte Bok&Bibliotek de la Göteborg, Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează un program având-o ca invitată pe Laureata Premiului Nobel, Herta Müller, care va vorbi despre cea mai recentă carte a sa, „Mein Vaterland war ein Apfelkern”, apărută de curând în traducere suedeză – la Casa de Cultură

* Selden, SUA: Institutul Cultural Român sprijină turneul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu în SUA (20 – 27 sep.), cu spectacolul „Antisocial” de Bogdan Georgescu – la Suffolk College

* * * * *

– Montreal: A 39 – a  Adunare a Organizației Internaționale a Aviației Civile (OACI) (27 sep. – 7 oct.)

– Haga: Curtea Penală Internațională urmează să pronunţe sentința judecătorească împotriva jihadistului malian, Ahmad Al Faqi Al Mahdi, acuzat că a distrus mai multe mausolee din oraşul Timbuctu. El a pledat ca vinovat, la proces

– Paris: Săptămâna modei  prêt-à-porter (27 sep.– 5 oct.)

Miercuri, 28 septembrie

* ora 10:00 – lucrări în Comisiile Permanente

* ora 8:30 – activitate în Comisiile Parlamentare

* Piteşti: Curtea de Apel a stabilit pentru astăzi, un nou termen în procesul privind casa din Sibiu pierdută de familia preşedintelui Klaus Iohannis

* Craiova:“Talentul nu are dizabilităţi” – primul eveniment din localitate dedicat persoanelor speciale – ora 18:00, în ElectroPutere Parc

* EOS KSI România organizează conferinţa de presă cu titlul „Studiul EOS 2016 – Comportamente de plată în România” – ora 10:00, la hotel Athenee Palace Hilton, Str. Episcopiei, nr.1-3,  sala Vivaldi II (etajul 1)

*Prezentarea studiului „Percepţia populaţiei şi a producătorilor despre colectarea DEEE în România şi responsabilităţile ce le revin”, realizat de Institutul de Politici Publice şi ECOTIC – ora 10:00, la Sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor

* Constanţa: Agenţia Spaţială Română (ROSA), Institutul Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) organizează workshop-ul cu tema „Marea Neagră din Spaţiu” – la Hotel Flora (28 – 30 sep.)

* Iaşi: Târgului educaţional World Education Fair (WEF), organizat de IntergralEdu, la care vor participa peste 70 de instituţii de învăţământ din Europa, Marea Britanie şi SUA – ora 11:00, Hotel Ibis

* Chişinău: Institutul de Cercetare şi Inovare al Universităţii de Stat din Moldova organizează Conferinţa ştiinţifică naţională cu participare internaţională „Integrare prin Cercetare şi Inovare”, cu prilejul aniversării a 70 de ani de la fondarea Universităţii de Stat din Moldova – ora 9:00 (28-29 sep.)

* Muzeul Naţional Cotroceni marchează împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, decizie adoptată în cadrul istoricului Consiliu de Coroană, la Palatul Cotroceni, prin următorul program:

► orele 14:30 – 20:30 – vizitarea gratuită a etajului I al MNC şi a expoziţiilor:

  • „Marele Război“ organizată de Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucuresti, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Ministerul Afacerilor Externe – Unitatea Arhive Diplomatice, Academia Română, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Naţional Peleş, Arhivele Naţionale ale României, Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi
  • “Monumente și Eroi – Memoria Marelui Război. Proiect Pilot (jud. Ilfov)” realizată de Institutul Naţional al Patrimoniului, în cadrul proiectului cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Național

► orele 15:00; 17:00, 19:00 – proiecţie de film istoric – „Hill 789: The Last Stronghold / Ultima redută”, documentar România,  2010; Regizor: Nicholas Dimăncescu

Printre partenerii media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio București FM, Radio România Internațional

* În perioada 28 – 30 septembrie se va desfăşura reuniunea grupului de muzică EBU (Uniunea Europeană de Radio și Televiziune)

*  Premiera oficială a spectacolului „Idolul și Ion Anapoda” după G.M. Zamfirescu, o comedie plină de candoare şi parfum interbelic, în regia Marianei Cămărășan și a lui Toma Dănilă prezentată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti –  ora 19:00, în Sala Mare de la ARCUB, din Str. Lipscani, nr. 84-90. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM, Radio România Internaţional

* Cea de-a patra ediție a Innersound New Arts Festival organizată de Asociația Art&Co și Asociația OPUS aduce în București, între 28 septembrie și 1 octombrie, concerte camerale, instalații, film mut și fotografie, precum și workshop-uri creative, punând muzica contemporană în relație cu artele vizuale și multimedia. Institutul Cultural Român se numără printre partenerii evenimentului care va avea loc în prestigioase scene și spații culturale bucureștene: The Ark, Cinema Elvira Popesco, Muzeul Național George Enescu, Universitatea Națională de Muzică din București

* Detroit, SUA: Compozitorul şi academicianul Cornel Ţăranu va susţine un workshop şi un seminar pentru clasa de compoziţie a Wayne State University Department of Music, ca invitat al acestei universităţi, în perioada 28-30 septembrie

* * * * *

– Nieuwegein, Olanda: Primele rezultate ale anchetei penale internaționale în cazul accidentului zborului MH17 Malaysia Airlines, în iulie 2014, în estul Ucrainei, care a făcut victime 298 morți

– Dinard, Franța: Ediția a 27-a a Festivalului de Film Britanic

– Paris: Deschiderea expoziției dedicate lui Hergé, creatorul lui Tintin – la Grand Palais (28 sep.2016 – 15 ian.2017)

Joi, 29 septembrie

* ora 9:00 – lucrări în Comisiile Permanente

* ora 10:00 – activitate în Comisiile Parlamentare

* Conferinţa PRIA Agriculture, la care este aşteptat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu – ora 14:30, la Hotel Crowne Plaza, Sala Crowne Ballroom

* Centrul Expoziţional Romexpo va găzdui mai multe evenimente:

  • Gifts Show – expoziţie dedicată industriei de obiecte promotionale, organizată de Euroexpo, în parteneriat cu Romexpo (29 sep. – 1 oct.)
  • Modexpo – Expoziţie internaţională de ţesături textile, îmbrăcăminte, pielărie, blănărie, încălţăminte, marochinărie şi accesorii (29 sep. – 2 oct.)
  • Cosmetics Beauty Hair – Expoziţie internaţională de produse şi echipamente pentru cosmetică, îngrijire corporală şi coafură (29 sep. – 2 oct.)
  • Târg de Produse Tradiţionale – Târg de produse cu specific românesc (29 sep. – 2 oct.)

* Prima ediţie a Smart Transformation Forum – ora 9:00, la Hotel Intercontinental

* Cea de-a VI-a ediţie a evenimentului „Antreprenor, caut finanţare”, la care participă antreprenori, consultanţi, bancheri, avocaţi, investitori, reprezentanţi ai Guvernului – ora 9:00, la Maastricht School of Management Romania

* Cea de-a IV-a ediţie a Conferinţei Anuale a Asociaţiei Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România, având ca temă „România – de la Statutul de Star la cel de Creator de Valoare” – Hotel Radisson Blu

* Paris:Conferinţă de presă cu prilejul Salonului Auto de la Paris, în care Dacia va prezenta noile modele Sandero, Sandero Stepway, Logan și Logan MCV – ora 10:45, la standul Dacia (hall 1). Conferința va fi susținută de Jean-Christophe Kugler, Director de Operațiuni pentru Europa și membru în Comitetul Executiv al Grupului Renault

* Galaţi: Târgului educaţional World Education Fair (WEF), organizat de IntergralEdu, la care vor participa peste 70 de instituţii de învăţământ din Europa, Marea Britanie şi SUA – ora 11:00, Hotel Vega

* Concertul Orchestrei Simfonice Radio ORF din Viena, care îl va aduce în premieră la Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo (23 sep.-1 oct.) şi la Sala Radio, pe violonistul Gidon Kremer, figură legendară a scenei muzicale internaţionale, sub bagheta dirijorului Cornelius Meister – ora 19:00. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional, Orchestrele şi Corurile Radio

* Expoziţia „Nag Retrospect: Memory Leaks”, care propune o întoarcere în timp prin cercetarea primilor nouă ani de desfăşurare a Nopţii Albe a Galeriilor, se va deschide de la ora 19:00, la sediul ARCUB din Gabroveni. Expoziţia va va putea fi vizitată până în data de 30 octombrie

* Sfântu Gheorghe: Teatrul maghiar „Tamasi Aron” prezintă premiera spectacolului „Jurnal de România – Sfântu Gheorghe”, în regia lui Carmen Vidu

* Hamburg: Ediție itinerantă a Festivalului Internațional Clara Haskil în Germania (29 sep. – 1 oct.) – la Laeiszhalle klein și Mendelssohn-Saal, Hochschule für Musik und Theater. Astăzi are loc un spectacolul-lectură și muzică care își propune să „povestească” scenic prietenia dintre Clara Haskil și Dinu Lipatti. Pe lista artiștilor care vor susține programul serii se numără actrița Anna Schieber, alăturii de pianiștii Mauro Lo Conte, Alina Azario și Hubert Rutkowski – ora 20:00, Laeiszhalle klein Hamburg

* * * * *

– Bruxelles: Reuniunea informală a Consiliului Competitivitate al UE (29-30 sep.)

– Bergen, Norvegia: Atribuirea Premiului Rafto pentru Drepturile Omului, recompensa norvegiană, uneori, comparată cu anticamera Premiului Nobel pentru Pace

Vineri, 30 septembrie

* BusinessMark organizează conferinţa privind Fondurile Europene şi Ajutoarele de Stat 2014-2020 – la Hotel Radisson Blu. Participă: Ilie Dan Barna, secretar de Stat, Ministerul Fondurilor Europene;Claudiu Vrînceanu, secretar de Stat, Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri

* Ediţia a IX-a Webstock, cel mai important eveniment de social media din România – la JW Marriott Grand Hotel

* Conferinţa naţională de securitate şi sănătate în muncă – ora 9:00, la Hotel Crowne Plaza

* Cluj-Napoca:Eveniment caritabil în cadrul celei de-a cincea ediţii a Festivalului de Toamnă al Economiei Germane Herbstfest  (30 sep. – 2 oct.). Între orele 12:00 şi 18:00, în Piaţa Unirii vor fi instalate piste de mini-golf, iar cei care doresc să joace vor putea dona 10 lei pentru Asociaţia Little People România. Participă ambasadorul Germaniei în România, Werner Hans Lauk şi primarul de raion (sector) al Köln-ului, dr. Ralf Heinen

* Şedinţă a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României pe probleme de politică monetară

* Târgul Naţional Imobiliar de toamnă – la Palatul Parlamentului (30 sept. – 2 oct.)

* „Probleme practice în procesul de implementare a noilor reglementări privind achiziţiile publice”, organizată de Expert Aktiv Group – Hotel Sheraton

* Revista Știință&Tehnică, cu sprijinul Centrului Cultural Casa Artelor, Primăria Sectorului 3 și al Primăriei Municipiului București, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, organizează „Sci+Fi FEST 2016”, un amplu festival de știință & science fiction afiliindu-se sărbătorilor europene „Noaptea Cercetătorilor” și „Noaptea Bibliotecilor”– ora 17:00, la Biblioteca Națională a României din București, Bd. Unirii nr. 22 (30 sep. şi 1 oct.)

* Târgovişte: Are loc evenimentului european „Noaptea Cercetătorilor Europeni 2016”, proiect ce se desfăşoară simultan în 15 oraşe din România şi are ca mesaj „Cercetătorii se află printre noi ! Oameni normali cu slujbe extraordinare!” – la sediul Muzeului Poliţiei Române din Târgovişte

* Concert al Orchestrei Naționale Radio, în cadrul Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo (23 sep.-1 oct.), dirijor: Leo Hussain; solist: Alexandru Tomescu – vioară – ora 19:00, la Sala Radio. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional, Orchestrele şi Corurile Radio

* Muzicianul din Bosnia și Herţegovina, Goran Bregovic şi Wedding and Funeral Orchestra concertează la a II-a ediţie a Festivalului intercultural „Baro Foro” – ora 19:00, la Arenele Romane

* Jud. Sibiu: În cadrul proiectului „Arts District is Here!” (16 iul.-30 sep.), prin care tineri muzicieni promovează spațiile de patrimoniu din România, are loc un concert al Cvartetului Solartis – ora 18:00, la Alma Vii, Biserica fortificată, secolul al XIV-lea

  • Fundaţia Mihai Eminescu Trust organizează evenimentul de inaugurare a Centrului de interpretare a culturii tradiţionale Alma Vii

* Detroit, SUA: Compozitorul şi academicianul Cornel Ţăranu va participa, în cadrul vizitei la Wayne State University Department of Music (28 – 30 sep.) la o masă rotundă cu tema „A fi compozitor în România”. În aceeaşi zi, va dirija compoziţia sa „Prolegomenes” şi alte lucrări, în cadrul unui concert, la Schaver Recital Hall, Wayne State University. Evenimentul este dedicat aniversării a 135 de ani de la naşterea lui George Enescu

* Hamburg: Recital susţinut de violoncelistul de origine română Valentin Răduțiu alături de pianistul de origine suedeză Per Rundberg în cadrul Festivalului Internațional Clara Haskil în Germania (29 sep. – 1 oct.)  – ora 19:30, la Mendelssohn-Saal, Hochschule für Musik und Theater

* * * * *

– Tbilissi: Vizita Sanctităţii sale, Papa Francisc, în Georgia şi Azerbaidjan (30 sep.- 2 oct.)

Sâmbătă, 1 octombrie

* Are loc cea de-a III-a ediţie a Târgului de iniţiative cetăţeneşti – ora 15:00, la Centrul Cultural ARCUB Gabroveni (Str. Gabroveni nr. 50 – 53). Evenimentul este organizat de CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publică, cu sprijinul Reţelei Civice Bucureşti (RCB) şi ARCUB Centrul cultural al Municipiului București

* Camera de Comerţ şi Industrie a României anunţă apariţia catalogului electronic „InfoBulletin”, numărul 79, lucrare cu apariţie lunară, de mediatizare a ofertei de afaceri româneşti pe piaţa externă

* Craiova: Târgului educaţional World Education Fair (WEF), organizat de IntergralEdu, la care vor participa peste 70 de instituţii de învăţământ din Europa, Marea Britanie şi SUA – ora 11:00, Hotel Ramada Plaza

* Concert al BBC Concert Orchestra, în cadrul Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo (23 sep.-1 oct.), dirijor: Barry Wordsworth şi solişti: Charles Mutter – vioară, Ileana Ruhemann – flaut, Rob Jordan – cimpoi – ora 19:00, la Sala Radio. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional, Orchestrele şi Corurile Radio

* Asociația Curtea Veche organizează cea de a doua ediție a festivalului de lectură „Narativ” (1-2 oct.) – la Școala Centrală din București, Str. Icoanei, nr. 3-5. Evenimentul este destinat în principal copiilor cu vârste între 3 și 14 ani. Printre partenerii media:Radio România Actualități, Radio România Cultural

* Arad: Concert la care maestrul Sabin Păutza – dirijor şi compozitor de origine română din Statele Unite ale Americii – este invitat la pupitrul orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat din Arad

* Hamburg: Recital susţinut de pianista Raluca Știrbăț în cadrul Festivalului Internațional Clara Haskil în Germania (29 sep. – 1 oct.)  ora 19:30, la Mendelssohn-Saal – Hochschule für Musik und Theater

* Katowice, Polonia:Institutul Cultural Român de la Varşovia marchează în acest an Ziua Europeană a Limbilor prin participarea la un proiect amplu, organizat de clusterele EUNIC Varşovia şi Cracovia, în colaborare cu  Reprezentanţa Comisiei Europene în Polonia, Departamentul de Educaţie al Primăriei Varşoviei, Universitatea din Varşovia şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Sistemului de Educaţie: cursuri demonstrative de limba română şi cultură şi civilizaţie română via Skype, organizarea şi susţinerea componentei româneşti a jocului urban

* Câmpulung Muscel, jud.Argeş: Fundația Pro Patrimonio lansează un proiect-experiment de arhitectură și design în dialog cu  obiecte tradiționale de uz cotidian intitulat „Meșteșug Golescu” (1-9 oct.) – la  Vila Golescu, Str. Soldat Golescu nr.3

* Cristian, Jud.Braşov:Doripesco alături de cluburile pescarilor braşoveni: Club Crap Cristian şi Asociaţia Transilvania, sprijiniţi de Primăria Cristian, organizează prima ediţie a Balului Pescarilor din Carpaţi – ora 19:00, în Sala Mare a Căminului Cultural

* * * * *

– Budapesta:Cea de-a 50-a reuniune a Asociației Europene de Petrochimie, la care participă Herman Van Rompuy, preşedintele  Consiliului European (1 – 4 oct.)

Duminică, 2 octombrie

* Ungaria:Institutul Cultural Român Budapesta sprijină participarea Ansamblului Folcloric „Semenicul” din Reşiţa, la cea de a noua ediţie a Festivalului „La obârşii, la izvor”. Evenimentul destinat promovării culturii, limbii şi tradiţiilor populare româneşti este organizat de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria şi va include un spectacol folcloric desfăşurat la Liceul cu predare în limba română „Nicolae Bălcescu” din Gyula

* * * * *

– Birmingham: Congresul anual al partidului conservator de guvernământ, primul de la numirea  Theresei May ca șef al partidului (2 – 5 sep.)

– Capul Verde: Alegeri prezidențiale

– Bosnia: Alegerile locale

– Ungaria: Referendum inițiat de guvernul ungar cu privire la sistemul de cote obligatorii de relocalizare a refugiaților  în statele Uniunii Europene

– Columbia: Referendum cu privire la acordul de pace cu FARC (Forțele Armate Revoluționare din Columbia)