Trei dintre formaţiile muzicale Radio România concertează la RadiRo

Trei dintre formaţiile muzicale Radio România concertează în această seară în cadrul Festivalului RadiRo. Evenimentul va fi transmis de Uniunea Europeană de Radio şi preluat de Radiodifuziunea Germană din Frankfurt şi de cea din Croaţia.
RadiRo, ziua a 4-a, concert sold-out. Şi nu se putea altfel, căci vorbim de interpreţi de excepţie şi una dintre cele mai spectaculoase piese din muzca uiversală, Carmina Burana. Orchestra Naţională Radio, Corul Academic şi Corul de Copii sunt dirijate, de la ora 19:00, de Cristian Măcelaru, un şef de orchestră cu o carieră de invidiat, construită în special în Statele Unite ale Americii.
Cristian Măcelaru: „Mă bucur foarte mult să pot să particip în Festivalul RadiRo. Pentru mine e un lucru foarte inedit, unic în lume şi foarte frumos”.
Solistul celei de-a 4-a seri a Festivalului RadiRo este violoncelistul Răzvan Suma.
Răzvan Suma: „Cred că toată lumea este beneficiar. Începem să existăm pe piaţa internaţională ca şi produse, şi ca şi loc, bineînţeles”.
Concertul din această seară va fi transmis în direct de Radio România Cultural şi Radio România Muzical. La final, dirijorul Cristian Măcelaru va avea o sesiune de autografe în foaierul Sălii Radio pe albumul „Profil Interpretativ”, apărut anul trecut la Editura Casa Radio.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (26 septembrie)