Melania Vergu, fost consilier personal al fostului ministru al educaţiei, Daniel Funeriu, a fost condamnată definitiv la un de închisoare cu suspendare

Melania Vergu, fost consilier personal al fostului ministru al educaţiei, Daniel Funeriu, a fost condamnată definitiv la un de închisoare cu suspendare într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene. Magistraţii instanţei supreme au decis şi confiscarea sumei de 8.650 de lei de la aceasta. Iniţial, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti o condamnaseră la 4 ani de închisoare cu executare şi deciseseră confiscarea a 6,5 milioane de lei de la inculpată. Reporterul Diana Surdu aminteşte că acuzaţiile aduse Melaniei Vergu de DNA în decembrie 2012 sunt: folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incorecte care au dus la obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, înşelăciune şi conflict de interese.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 septembrie