Muzeul Național de Istorie a României găzduiește spectacolul “Rapsodia”

Muzeul Național de Istorie a României găzduiește spectacolul “Rapsodia”, al treilea episod al maratonului cultural “BUCUREȘTI, AL 6LEA ELEMENT”


Sâmbătă, 1 octombrie 2016, în intervalul orar 18.00 – 20.00, la Muzeul Național de Istorie a României are loc “Rapsodia”, un spectacol   al corului de copii SYMBOL, sub bagheta dirijoarei Luminita Guțanu Stoian, cu un program de muzică tradițională românească. Balerinii Eugenia Stoian și Mihai Pricope de la Teatrul de Operetă și Muzical “Ion Dacian” vor susține un moment coregrafic. Accesul este gratuit.

Spectacolul face parte din maratonul cultural BUCUREȘTI, AL 6LEA ELEMENT, un eveniment organizat de Fundația Voci Strămoși în colaborare cu Artminds România & Temple Film, în cadrul proiectului Orașul In-Vizibil.  Parteneri sunt Arcub și Primăria Municipiului București. Evenimentul pune în scenă fiecare din cele şase domenii artistice, în combinaţie cu câte unul din atributele Bucureştiului: imaginaţia, curajul, lucrul în echipă, aventura, tenacitatea şi progresul. Aceste îmbinări au menirea de a facilita accesul către informaţie şi de-asemenea de a capta atenţia într-un mod elegant, pur şi plin de substanţă.

În perioada 24 septembrie – 29 octombrie 2016, are loc maratonul cultural Bucureşti, al 6-lea element în şase locuri din Capitală: Casa Filipescu-Cesianu, Templul Coral, Muzeul Naţional de Istorie a României, Gara Băneasa, Vila Nicolae Minovici şi Aeroportul Băneasa. Evenimentul prezintă o serie de spectacole gratuite, în care peste 100 de artişti promovează şase domenii ale artei: muzica, pictura, teatrul şi filmul, literatura, sculptura și coregrafia. Bucureștenii sunt invitați astfel, să redescopere clădiri emblemă ale Capitalei, adevărate bijuterii arhitectonice.

Muzeul Naţional de Istorie a României, inaugurat în anul 1972, este una dintre instituţiile reprezentative ale culturii româneşti. Muzeul este adăpostit într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poştelor, aflată în cuprinsul vechiului centru istoric al Bucureştiului. Clădirea a fost construită între 1894–1899, pe baza planurilor arhitectului Al. Săvulescu (1847–1902), având drept sursă de inspiraţie Palatul poştelor federale din Geneva.

PROGRAM PIESE: Alunelu oltenesc – N. Lungu, Cântând plaiul Mioriței – I. Odăgescu, Chindia – Al. Pașcanu, Cuc cuculeț – N. Ionescu, Despre pace – I. Odăgescu, Diptic maramureșan – C. Arvinte, Hăulita gorjenească – C. Arvinte, Joc din Oaș – M. Moldovan, Mama – I.D. Chirescu, Miorița – P. Ștefănescu, Oltule, Rapsodia Română – G. Enescu (aranjament C-tin. Drăgușin), Răsunet de la Crișana – I. Vidu, Oltule, râu blestemat – M. Velea, Sârba pe loc – Gh. Danga, Sorocul – V. Gruescu, Taraselul – N.Lungu, Trei valsuri – V. Timiș, pe versuri de M. Eminescu.